Unul dintre cei mai bogaţi români, omul de afaceri Marcel Bărbuţ, fondatorul companiei AdePlast, a murit. Marcel Bărbuţ, prezent în Top 300, a încetat din viaţă pe 9 februarie, însă decesul a fost adus la cunoştinţă după trei zile, printr-un comunicat oficial a companiei.
„Cu profund regret şi adâncă durere, vă aducem la cunoştinţă ca sâmbătă, 09.02.2019, ne-am luat rămas bun de la domnul Marcel Bărbuţ, fondatorul AdePlast SA, a cărui pierdere o deplângem cu toţii. Cu siguranţă, lipsa acestuia va fi puternic resimţită de toţi cei care l-au cunoscut. Domnul Marcel Bărbuţ a conturat o strategie clară pentru companie, iar familia şi echipa de management este determinată să continue pe această cale şi să îi onoreze moştenirea, fiind pe deplin responsabili de activităţile de zi cu zi.”, se arată în comunicatul AdePlast.
Marcel Bărbuţ a fost pe locul 102 în Top 300 cei mai bogaţi români
Marcel Bărbuţ a intrat de-a lungul vremii în Top 300, în anul 2017 fiind situat pe locul 102 în Top 300 cei mai bogaţi români, cu o avere estimată la 55 – 57 milioane euro atunci.
„Vă asigurăm că nu va exista un impact direct asupra operaţiunilor companiei şi suntem deschişi să răspundem oricăror preocupări specifice.”, a anuţat compania în finalul comunicatului.
Fondatorul AdePlast a controlat compania până aproape în ultima clipă a vieţii sale. În primul semestru din 2018 AdePlast a avut vânzări de 216 milioane de lei, în creştere cu 12% faţă de primele şase luni ale anului 2017. „Valoarea exporturilor realizate în primul semestru a crescut de asemenea cu 12%, atingând valoarea de aproximativ 20 de milioane de lei, pondere de peste 9% în cifra de afaceri. Prin noua platformă de la Işalniţa, ţintim pieţele din Serbia şi Muntenegru, precum şi o mai bună acoperire a pieţei din Bulgaria“, spunea anul trecut Daniel Stăncescu, CEO al AdePlast.
-
Devastator! Directorul de campanie a președintelui, zeci de ...
-
-
-
Atenție mare! Se anunță schimbări majore la pensii! Toți ...
-
Începe războiul! Se vrea schimbarea lui Dragnea din funcție! ...
-
-
-
-
Liviu Dragnea, extrem de supărat! Probleme mari pentru iubita ...
-
-
Lovitură de teatru! Laura Codruța Kovesi reprezintă altă ...
-
-
-
-
Vești bune de la Primărie! Toate autobuzele şi tramvaiele au ...
-
Teodorovici, anunț bombă făcut în miez de noapte: Cei care ...
-
Horoscop de weekend! Acești nativi sunt extrem de norocoși ...
-
-
Moment halucinant cu Liviu Dragnea! Invitație controversată ...
-
-
-
-
-
Milioane de români peste 18 ani trebuie să știe asta, sunt ...
-
-
Începe lupta! Dragnea este sub presiune! Un important lider ...
-
Vești bune pentru toți românii cu datorii! ANAF va renunța ...
-
Sumă record! Pe cine a ales OMV Petrom să sponsorizeze cu 10 ...
-
-
Bomba serii! Sebastian Ghiță i-a dat lovitura finală lui ...
-
Viorica Dăncilă și-a pierdut răbdarea! Premierul României ...
-
Alertă! Încă un medicament de tuse a fost retras urgent din ...
-
Ultima oră! Parlamentul a aprobat. Cât va fi salariul mediu ...
-
ALERTĂ! LIDL și Auchan au din nou probleme! Ce produse sunt ...
-
Scandal mare după ce bugetul pe 2019 a fost votat! Acuzații ...
-
Toate tunurile pe Lazăr! Procurorul general al României, ...
-
Revenire formidabilă! Simona Halep, în finala de la Doha! ...
-
-
-
-
Anunț important pentru toți românii! Se simplică actele! De ...
-
Țara unde s-au stabilit cei mai mulți români trece prin cea ...
-
Ultima oră! Venituri majorate de la 1 martie 2019 prin OUG ...
-
Sebastian Ghiță continuă războiul! "Nu știu dacă la mine ...
-
-
-
-
Totul despre poza din cramă! Ce spune Kovesi despre fotografia ...
-
ATENȚIE! Românii primesc automat bani! S-a făcut lumină în ...
-
Cutremur în Guvern! Ipoteză șoc: Dăncilă vorbește despre ...