Doliu imens în România. A murit unul dintre cei mai mari artiști. A fost un adevărat titan

Doliu imens în România. Un mare pictor a fost răpus de COVID. Mesajul privind decesul renumitului artist a fost anunțat de Opera Națională Română – Cluj-Napoca. Este vorba de apreciatul artist Viorel Nimigeanu. Acesta este considerat un „pictor de o sensibilitate aparte”.

Pictorul era internat la spital și se pare că nu a reușit în lupta cu Sars-Cov-2.

„Suntem profund întristați să aflăm că a plecat dintre noi astăzi și apreciatul artist Viorel Nimigeanu, pictor de o sensibilitate aparte și un apropiat prieten și susținător al instituției noastre. Gândurile noastre se îndreaptă spre familia domniei sale. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, se arată în anunțul Operei Naționale Cluj-Napoca.

Viorel Nimigeanu s-a născut în 1950, în Nimigea de Jos, județul Bistrița-Năsăud.

În 1969, Viorel Nimigeanu intră la Institutul de Artă Plastică Ioan Andreescu din Cluj, pe care îl absolvă în anul 1973.

În anul 1977, este admis la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, unde are șansa de a-l întâlni pe Corneliu Baba, aflat în ultimul său an de profesorat. Marele pictor apreciază talentul tânărului student și îl sprijină în realizarea unor proiecte.

Viorel Nimigeanu, un pictor remarcat încă de la debut

Începe lungul șir de participări la numeroase expoziții de pictură din Baia Mare, Cluj, București. De asemenea, realizează mai mult de douăzeci de expoziții personale în țară și străinătate. Începând cu anul 1978 este preocupat din ce în ce mai mult de arta monumentală, executând, de-a lungul carierei, fresca la mai mult de 30 de biserici din țară și străinătate.

În anul 2010 își obține doctoratul cu lucrarea Pictura bisericilor ortodoxe din Transilvania în secolul XX. Arta lui Viorel Nimigeanu a fost remarcată încă de la debut și urmărită cu căldură de personalități de renume ale artei și istoriei artei românești: Lazăr Anton, Mircea Țoca, Vasile Grigore, Dan Grigorescu, Magda Cârneci, Tiberiu Alexa, Virgil Mocanu, Lelia Pop, Negoiță Lăptoiu, Livia Drăgoi, Alexandra Rus.

Doliu imens în România. A murit unul dintre cei mai mari artiști. A fost un adevărat titan

(sursa foto: ziardecluj)