Documentul pe care statul e obligat să ți-l elibereze. Ordinul care schimbă regulile în România

Documentul pe care statul e obligat să ți-l elibereze. Ordinul care schimbă regulile în România

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Bogdan Ungureanu la 18 mai 2024, 14:01

Adeverința de venit eliberată de autoritățile publice centrale și locale urmează să sufere anumite modificări, potrivit unui proiect al ANAF. Iată ce se va schimba pentru persoanele fizice din România.

Modificări la nivelul Fiscului privind adeverința de venit

ANAF schimbă regulile privind adeverința de venit. Pe scurt, cererea şi adeverința de venit ce se eliberează ulterior nu mai trebuie să conţină scopul pentru care este solicitată de persoana fizică.

În plus, va apărea acum şi o variantă diferită de adeverință. Ea va fi destinată celor care nu înregistrează venituri.

Autoritățile publice centrale și locale eliberează, la cererea persoanelor fizice, certificate și adeverințe bazate pe documentele aflate în posesia acestora. Persoanele fizice solicită, în general, adeverințe de la organele fiscale pentru a atesta veniturile realizate sau, dimpotrivă, pentru a certifica absența veniturilor.

În prezent, organul fiscal eliberează adeverința de venit la cererea persoanelor fizice. Modelele și conținutul formularelor „Cerere de eliberare a unei adeverințe de venit” și „Adeverință de venit” au fost aprobate prin ordinul președintelui ANAF în anul 2016.

ANAF, venituri, Fisc
ANAF / SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

Cererea include informații despre datele de identificare ale contribuabilului, perioada fiscală vizată și motivul solicitării adeverinței. Cererea poate fi depusă la registratura organului fiscal, trimisă prin poștă sau transmisă electronic prin intermediul serviciului Spațiul Privat Virtual (SPV), disponibil pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

În cazul transmiterii prin SPV, contribuabilii trebuie să selecteze dintr-o listă predefinită motivul pentru care solicită eliberarea adeverinței de venit. Pentru a evita limitarea utilizării adeverinței, se consideră necesară eliminarea obligației de a menționa motivul solicitării acestui document, scrie profit.ro.

Argumentele invocate de ANAF pentru modificarea legislaţiei

Două tipuri de persoane fizice pot cere eliberarea adeverințelor de venit. Este vorba despre persoanele fizice care sunt înregistrate fiscal (care au aşadar calitatea de contribuabil) şi despre cele care nu sunt înregistrate fiscal.

Tocmai din acest motiv, Fiscul consideră necesară o diferenţiere a tipului de adeverință eliberată. Contribuabilii persoane fizice vor primi adeverința de venit, în timp ce persoanele fizice care nu au calitatea de contribuabil vor primi o adeverință care să demonstreze faptul că nu sunt înregistrate în evidenţele fiscale.

Aşadar, proiectul de ordin al ANAF prevede următoarele trei documente:

  • 231 „Cerere pentru eliberarea unei adeverințe” – formular care va fi utilizat de persoanele fizice care solicită eliberarea unei adeverințe/adeverințe de venit;
  • 232 „Adeverință de venit” – formular care atestă veniturile, existente în evidența fiscală, realizate de persoana fizică, în cursul unui an fiscal;
  • 233 ”Adeverință” – formular care atestă că persoana fizică nu figurează înregistrată în evidența fiscală.

Iată şi cum vor arăta noile adeverinţe de venit, respectiv adeverinţe pentru cei fără venituri.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.