Directorul general al FMI află vineri dacă va fi judecat pentru neglijență. Lagarde riscă un an de închisoare şi o amendă de mii de euro

Directorul general al FMI află vineri dacă va fi judecat pentru neglijență. Lagarde riscă un an de închisoare şi o amendă de mii de euro
Publicat de Bianca Dobrescu la 22 iulie 2016, 13:18

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, va afla vineri dacă va fi judecată pentru neglijenţă într-un dosar de arbitraj ce datează din perioada în care aceasta ocupa funcţia de ministru francez al Economiei, transmite AFP.

Dacă în decizia sa ce va fi anunţată vineri, Curtea de Casaţie va da urmare cererii formulate de acuzare, Christine Lagarde va trebui să apară în faţa Curţii de Justiţie a Republicii Franceze (CJR), singura instanţă abilitată să ancheteze membri ai Guvernului francez pentru fapte comise în timpul mandatului lor, scrie Agerpres. 

În luna decembrie a anului trecut, magistraţii de la CJR au decis să o trimită în judecată pe Christine Lagarde într-un proces pentru "neglijenţă", însă fostul ministru al Economiei a făcut recurs la Curtea de Casaţie. 

Perspectiva unui proces este una jenantă pentru Christine Lagarde, care tocmai şi-a început al doilea mandat în fruntea Fondului Monetar Internaţional. Dacă va avea loc un proces, Lagarde riscă un an de închisoare şi o amendă de 15.000 de euro, potrivit Agerpres. 

Fostului ministru al Economiei i se reproşează că a recurs la un arbitraj privat, în loc să meargă în justiţie, pentru un litigiu între omul de afaceri Bernard Tapie şi Credit Lyonnais. 

Litigiul viza o tranzacţie ce a avut loc în 1993, când Tapie a vândut băncii franceze participaţia pe care o deţinea la producătorul german de îmbrăcăminte şi echipamente sportive Adidas. Mai târziu, banca a vândut pachetul cu un profit semnificativ, iar Tapie a început o acţiune în justiţie, susţinând că a fost fraudat. În urma judecării cazului într-o comisie de arbitraj, Tapie a obţinut de la stat despăgubiri de 420 milioane euro, cu mult mai ridicate decât ar fi putut primi în justiţie.

Informații articol
Etichete: , ,
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.