Directorul E.ON, despre Nord Stream 2: Germania are nevoie de gazul rusesc

Directorul E.ON, despre Nord Stream 2: Germania are nevoie de gazul rusesc

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Iulian Luca la 1 februarie 2022, 19:36

Directorul executiv al companiei germane E.ON a vorbit favorabil despre proiectul Nord Stream 2 și a punctat că Germania are nevoie de gazul rusesc. În opinia sa, dacă Europa se bazează pe GNL, prețurile vor urma să crească și mai mult.

Directorul executiv şi preşedinte al Consiliului de administraţie al companiei energetice germane E.ON, Leonhard Birnbaum, este de părere că ţara sa trebuie să continue să se bazeze pe gazul natural din Rusia pentru a realiza tranziţia de la cărbune şi a scădea preţurile la energie, transmite marţi dpa.

„Noi credem că avem nevoie de gaz rusesc. Punct. Mai ales dacă ne bazăm acum mai mult pe gaz pentru că vrem să renunţăm la cărbune”, a declarat Leonhard Birnbaum luni seara, într-o întâlnire cu membri ai Asociaţiei jurnaliştilor economici.

E.ON: Nord Stream 2 este util

Birnbaum a vorbit de asemenea în favoarea gazoductului Nord Stream 2, care leagă Rusia de Germania, un proiect pe care Washingtonul şi alţi aliaţi l-au numit o greşeală strategică din partea Berlinului.

„În termeni de economie energetică, Nord Stream 2 este util. Din punct de vedere politic, evaluarea poate fi diferită. Acest lucru trebuie discutat în arena politică”, a afirmat el.

Atât SUA, cât şi Germania au declarat că Nord Stream 2 – care este finalizat, dar nu şi operaţional – ar putea fi supus sancţiunilor dacă Rusia va ataca Ucraina.

În principiu, gazul natural livrat prin conductă din Rusia este mai ieftin decât gazul natural lichefiat (GNL).

„Dacă va trebui să ne bazăm pe GNL, preţurile la gaz în Europa vor fi mult mai ridicate decât în trecut. Dacă vrem ca preţurile să scadă, atunci va fi nevoie ca mai mult gaz de conductă să ajungă în Europa”, a spus Birnbaum.

„Aceasta necesită, de asemenea, importuri din Rusia, fireşte. Sper că, în cele din urmă, în pofida tensiunilor actuale, va exista un rezultat rezonabil”, a adăugat directorul executiv al E.ON.

Comisia Europeană analizează situația gazoductului

Amintim că, gazoductul Nord Stream 2, care leagă Rusia de Germania pe sub Marea Baltică, construit de Gazprom pentru a ocoli Ucraina, este suspendat şi Uniunea Europeană îi studiază compatibilitatea cu politica sa energetică, după cum a declarat luni vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis.

Construcţia Nord Stream 2 a fost finalizată, dar pentru ca gazoductul să fie dat în exploatare se aşteaptă aprobarea oficială din partea autorităţilor de reglementare din Germania. Decizia de certificare a operatorului gazoductului Nord Stream 2 este puţin probabil să fie luată înainte de sfârşitul lunii iunie, autoritatea de reglementare germană indicând că încă aşteaptă să primească toate documentele necesare, conform TASS.

Valdis Dombrovskis a indicat de altfel că executivul european va aproba marţi un ajutor de 1,2 miliarde de euro pentru Ucraina.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.