„Băsescu este singurul ce poate duce până la capăt modernizarea României, Modernizare începută cu mandatul din 2004. Al doilea mandat de preşedinte va fi împlinirea tuturor promisiunilor.“ Multum in parvo. Nec plus ultra. Summum bonum. Preaplin de înţelesuri, prilej de fericire. În rolul muzei, Elena Udrea.

ZOOM

Norocul dlui Pogea

Cel mai puţin performant ministru de finanţe din Europa este irlandezul Brian Lenihan,  spune un Top 19 al  trezorierilor de stat europeni în anul de criză 2009, alcătuit de un juriu de economişti serioşi şi publicat de Financial Times. În frunte, franţuzoaica Christine Lagarde. Pe locul 7, apare primul est-european, polonezul Jacek Rostowski. De pe uliţa noastră, au mai fost selectaţi miniştrii din Cehia şi Ungaria. În cazul a opt dintre ţările din UE s-a considerat că activitatea miniştrilor de finanţe este nerelevantă, ceea ce l-a privat pe dl Pogea de cinstea de a fi luat în seamă, fie şi pe ultimul loc. Nu e clar dacă n-a fost cumva descalificat din start, pe motiv de incompatibilitate cu poziţia de ministru de finanţe. Absolut plauzibil, mai ales că, deunăzi, la capătul unui an în care ne-a ameţit cu iminente măsuri de austeritate, dl Pogea vine să facă observaţia de mare substanţă şi fineţe că: „În sectorul bugetar, câştigurile salariale medii sunt mai mari cu peste 22% faţă de sectorul privat. Şi aceasta este o anomalie care va trebui să fie urgent corectată.“ I-auzi ce frumos le zice: şi aceasta este o anomalie!… trebuie!… urgent! Te unge pe inimă. Şi deficitul parcă nici nu mai ustură. Ca fapt divers: în 15 companii de stat, câştigul mediu brut lunar este azi între 3.000 şi 13.000 de euro. Şi tot pe tema cheltuielilor de personal în sectorul bugetar: „La nivelul autorităţilor centrale, care pot fi controlate riguros de guvern, acestea au crescut doar cu 2,9% pe primele opt luni. Depăşiri mai mari sunt la nivelul autorităţilor locale: 15,3%.“ Haide, dom’le, că n-au crescut prea mult, ce atâta supărare?! Şi iar te unge pe inimă. Astea, pe partea de cheltuieli, nucleul dur al pachetului anticriză Pogea. Peste investiţii sărim, că nu prea avem subiect. Iar la venituri, contribuţia istorică a dlui ministru este forfetarul, care închide 5.000 de firme pe lună. I-auzi, ia: „Firmele nu s-au închis datorită impozitului minim, doar le-a determinat să decidă.“ Tot deunăzi, guvernul Boc s-a decis să taie în carne vie, dând 60 de HG-uri într-o zi pentru restructurarea a 112 agenţii de stat. Doar că mai trebuie să vină un executiv legitim ca să iniţieze nişte legi. Artificii şi abureli. Mersi, Boc. Mersi, Pogea.

MAILBOX

Şi cu asta, ce-am făcut?!

În chip de comentariu la articolul „Efectele luptei politice: creşteri de taxe şi şomaj în 2010“, publicat în Capital nr. 46 din 16 noiembrie 2009, un cititor ne-a trimis textul unui cântecel scris şi interpretat de marele Constantin Tănase, în urmă cu vreo 60 de ani. Şi care se potriveşte de minune cu întâmplările din ziua de azi.

Şi cu asta, ce-am făcut?!
Ne-am trezit din hibernare
Şi-am strigat cât am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!
Şi cu asta, ce-am făcut?

Am dorit, cu mic, cu mare,
Şi-am luptat, cum am ştiut,
S-avem noua guvernare!
Şi cu asta, ce-am făcut?!

Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut.
Dar trăim în sărăcie!
Şi cu asta, ce-am făcut?!
Ia corupţia amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut.
Scoatem totul la vânzare!
Şi cu asta, ce-am făcut?!

Pentru-a câştiga o pâine,
Mulţi o iau de la-nceput.
Rătăcesc prin ţări străine!
Şi cu asta, ce-am făcut?!

Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut.
Cresc întruna taxe, accize!
Şi cu asta, ce-am făcut?!

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut.
Se trag sforile, se minte!
Şi cu asta, ce-am făcut?!

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-au văzut.
Ţara-i plină de vedete!
Şi cu asta, ce-am făcut?!

Pleacă-ai noştri, vin ai noştri!
E sloganul cunoscut.
Iarăşi am votat ca proştii!
Şi cu asta, ce-am făcut?!

Bonus-malus

Reacţii ale cititorilor la articolul „Scumpiri uriaşe pentru şoferii-problemă, ieftiniri mici pentru cei «cuminţi»“, publicat în Capital nr. 46 din 16 noiembrie 2009.

Nu pot să înţeleg de ce statul nu reglementează această piaţă, din moment ce te obligă să faci RCA. Nu pot toţi şoferii să suporte lăcomia societăţilor de asigurări. Până la urmă, este un business şi nu toate afacerile sunt ne­apărat profitabile. Cine nu scoate profit, să se lase şi să facă altceva. Un exemplu: anul trecut, am plătit pentru RCA 210 lei, iar anul acesta, pentru aceeaşi maşină, am plătit  350 de lei. Cine vrea, poate să calculeze procentul de creştere, fiindcă eu nu vreau să mă ­enervez. (Trimis de trebuie reglementat)

OFSAID

SACRIFICIU Dacă s-ar renunţa la cota unică, eu şi PDL ar trebui să plecăm acasă.
Preşedintele Băsescu, vorbind despre ce l-ar face pe candidatul Băsescu să se predea. Dar să nu dramatizăm, era doar un exerciţiu de imaginaţie. Nici nu merită să fie sacrificată instituţia cotei unice, fie şi într-un scop nobil. S-o mai găsi şi altă cale.

VRAIŞTE Avem semnale din teritoriu că foarte multe sume alocate fermierilor nu au ajuns în conturi. Ştiu că are Metrorex pe cap, dar o să-l rog pe domnul ministru Berceanu să vină.
Să circumstanţiem. Dl Berceanu este ministrul demis, fost interimar şi actualmente postinterimar (pardon de expresie) al transporturilor şi, în această calitate, se afla în discuţii cu sindicaliştii de la metrou, a căror grevă paralizase Capitala. Dar tot dl Berceanu asigura postinterimatul pe portofoliul agriculturii, unde mai fuseseră nişte subvenţii de-astea pentru fermieri deturnate direct în asfalt. În mijlocul acestui haos bine organizat, inimitabilul şi inevitabilul premier Boc află lucruri noi şi se miră din toată fiinţa lui micuţă şi sensibilă.

GENIAL Preţul terenului pentru locuinţă ar trebui limitat, pentru a nu deveni obiect de speculă. Şi restul să fie subvenţionat de stat.
Dacă inspiraţia l-a lovit pe directorul general din Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, Cristian Stamatiade, cam cum l-a lovit pe Newton atunci când a descoperit legea gravitaţiei trebuie să fi fost tare dureros, pentru că în branşă se lucrează mult cu cărămizi, bolţari şi beton. Altminteri, genial. Cu un amendament: să se dea numai câte două hectare la fiecare, să ajungă la tot cartierul.

Te-ar putea interesa și: