Diana Şoşoacă, așa cum nu a mai văzut-o nimeni! Cum a fost surprinsă senatoarea? VIDEO

Senatoarea Diana Șoșoacă s-a aflat printre miile de perssoane care au mers la Sfinx. După ce s-a prezentat, mai multe persoane au mers să o salute iar aceasta a postat pe pagina sa de socializare clipuri în care vorbește cu fanii ei.

„Cine vrea să se întoarcă în țară, să se întoarcă în maximum șapte – opt luni, după aceea s-a terminat! Vorbesc foarte serios, nu mă puneți să spun mai multe!”, le-a transmis ea fanilor.

Mai mult, senatoarea Diana Şoşoacă s-a lăudat, într-o discuţie cu turiştii urcaţi la Sfinx , că este „nebună de curajoasă” și s-a felicitat pentru ce face.

Totuși, drumul a fost complicat iar mai multe persoane nu au mai putut să coboare. Din acest motiv, a fost solicitată intervenția Salvamontului.

„Au avut loc cinci intervenții de salvare, cu un număr de șase persoane implicate. Echipa de intervenție a răspuns prompt la toate solicitările, transportând victimele la baza muntelui, în mare parte mecanizat”, a transmis Salvamont România.

Declarația lansată anterior de Diana Șoșoacă

Anterior, Diana Șoșoacă a reacționat după ce s-a aflat că Patriarhul Daniel s-a vaccinat anti-COVID. Mai exact, senatoarea și-a menținut părerea despre imunizarea cu ser și consideră că fiecare este liber să facă ce vrea, chiar și Patriarhul Daniel.

Totodată, ea a mai adăugat că nu înțelege când s-a vaccinat acesta, în contextul în care miercuri seară era prezent la Parlament.

„Este strict opțiunea dânsului. Din câte știu eu, Patriarhul este un om matur, care poate lua cele mai bune decizii pentru propria persoană. Pe de altă parte, Patriarhul a fost miercuri seara în Parlament, la ședința noastră festivă, cine știe când s-o fi vaccinat?”, s-a întrebat Diana Șoșoacă.

În ceea ce privește vaccinarea anti-COVID, Diana Șoșoacă a spus în continuare că nu are de gând să se imunizeze.