Tatăl Andreei Arșine, fost boxeur de perormanță, apoi antrenor de box, a îndemnat-o pe sportivă să se apuce de un sport de la o vârstă frageda, de la 8 ani, iar de la 11 ani a început să practice atletismul, sport pe care îl practică și în prezent. Aceasta a debutat în sport la Botoșani, orașul său natal.

”Tatal meu a venit cu mine la primul concurs. Mă susținea de pe margine; era un om foarte săritor, motivat, toată lumea își dorea să stea lânga el. Nu știa la ce sa se astepte de la mine pentru ca nu ma văzuse niciodată pe pistă; era primul meu concurs. Când a văzut că din start am plecat prima, lăsându-mi adversarele cu mult în spate, a fost șocat. A aruncat lucrurile pe care le avea în brațe și a început să scandeze, să mă încurajeze … vorbea și cu mama la telefon, care mă îmbărbăta si ea. A fost șocat de rezultatul obtinut de mine, s-a bucurat nespus si m-a sustinut foarte mult”, spune Andreea Arsine.

„Pe mine m-au ajutat anii în care am stat lângă el, pentru că m-a educat într-un mod foarte riguros, încât să mă pot descurca singura. De fapt, el a fost puterea mea întotdeauna. De mică l-am admirat, am spus-o și o sa o spun mereu: a fost o onoare să îl am părinte pe el, tatăl meu. A fost mereu corect și cerebral iar eu nu am putut vreodata să îi greșesc, mi-a fost rușine să greșesc față de el. Mai mult de 3 zile n-am putut sa stăm suparați niciodată. Când am hotărât să plec în Bucuresti, tata nu m-a descurajat, pentru că el m-a educat să fiu puternică, independenta. Cu toate acestea, când am plecat, pentru prima oara la Bucuresti, l-am văzut plângând. Când l-am văzut cu lacrimi în ochi mi s-a rupt sufletul” a spus atleta. „Pentru mine moartea tatalui meu a fost cea mai grea încercare, m-a transformat ca om. Șocul a fost foarte mare”, spune Andreea Arsine.