Ce sunt investițiile alternative și de ce avem nevoie de ele în portofoliul nostru
Este esențial să includem investițiile alternative în portofoliul nostru – aur, argint, platină. Iată modalitățile de a investi în ele indirect, fără a le deține fizic. Ideal este ca acest segment de investiții să reprezinte aproximativ 5% din portofoliu pentru o persoană aflată la vârsta medie de 40-45 de ani.
Aproximativ jumătate din portofoliu ar trebui să fie alocat acțiunilor și obligațiunilor, iar valoarea locuinței și a mașinii să constituie circa 40%. Restul fondurilor ar trebui să fie păstrate sub formă de lichidități.
„Am detaliat săptămâna trecută de ce ar trebui să avem aceste ponderi dacă am luat deciziile bune până la 40 de ani. Pe lângă metale prețioase avem și alte soluții: Produse de lux, artă, resurse naturale şi energie verde”, a explicat Iancu Guda, potrivit Observator.
Nu este nevoie să deținem efectiv activele pentru a investi în ele. Cu un simplu click pe telefon, putem obține câștiguri atractive fără efort excesiv și cu riscuri reduse, dacă folosim strategia potrivită. Totuși, atunci când investiți sume mari în active speculative într-un singur moment, riscurile cresc semnificativ.
Este cazul criptomonedelor, care în România sunt foarte volatile: unii investitori alocă 8% din portofoliu în criptomonede și doar 2% la bursă. În acest context, investițiile mari într-un moment nepotrivit pot duce la pierderi considerabile. În schimb, investițiile pe termen lung în acțiuni și companii oferă un raport câștig-risc mult mai favorabil. De aceea, este recomandat să diversificați portofoliul, să investiți constant, lunar, și să adoptați o strategie pe termen lung pentru a reduce riscurile.
Investițiile indirecte, cea mai bună metodă de face investiții alternative
Când vorbim despre investiții alternative – cum ar fi metale prețioase, produse de lux, cereale, hidrocarburi sau artă – cea mai eficientă metodă este să investiți indirect. Asta înseamnă să nu dețineți fizic aceste produse, ci să cumpărați acțiuni ale companiilor care le exploatează sau le produc: de exemplu, firme care extrag aur, fabrică bijuterii, genți sau încălțăminte de lux. Alternativ, puteți investi printr-un fond sau ETF care, la rândul său, deține acțiuni în aceste companii.
Avantajele sunt multiple: portofoliul devine diversificat, puteți investi sume mici, aveți lichiditate și puteți intra sau ieși rapid din investiții cu un simplu click, fără efort major.
Pentru a ilustra, gândiți-vă la ce ar însemna să dețineți o tonă de grâu fizic – dificil de gestionat. În schimb, dacă investiți câțiva lei în acțiuni ale unei companii care produce grâu, totul devine mult mai simplu și mai accesibil.
Cum atenuăm consecințele negative ale investițiilor în domenii riscante
Pe segmentul investițiilor alternative, care sunt mai riscante și adesea asociate cu zona „de lăcomie” a lumii – precum metale prețioase, diamante, produse de armament și altele – trebuie să fim atenți. Aceste active nu sunt întotdeauna cele mai etice, uneori produc efecte negative sau implică condiții inechitabile pentru anumite comunități, cum este cazul prelucrării diamantelor în Africa de Sud. De aceea, atunci când aceste investiții alternative generează un randament interesant, soluția recomandată este să donaţi.
„Niciodată nu dau bani din banii mei câștigați de mine, pentru că dau timp cu familia și sănătate. Dau donez din banii câștigați de banii mei”, a explicat Iancu Guda.
Cum procedează Iancu Guda
Iancu Guda a explicat că donează randamentele obținute din investiții speculative limitate, de obicei între 5-10% din portofoliu. El a menționat că, după invazia Rusiei în Ucraina, a câștigat aproximativ 60% în 4-5 luni speculând pe opțiuni (long call) pe hidrocarburi și cereale, și a donat acest profit.
Analistul financiar a precizat că nu dă niciodată bani direct, deoarece asta ar presupune să renunțe la timpul său, ci preferă să doneze câștigurile generate din investiții alternative, precum produse de lux, metale prețioase, companii de armament sau commodities.
Potrivit lui, aceste active speculative provin din aspectele negative ale lumii moderne – egoism, aroganță, dorința de putere și control –, iar el speculează doar limitat și donează randamentul ca mod de a contribui la o lume mai bună și pentru a avea liniște sufletească.
„Ce sunt investiţiile indirecte în produse de lux şi resurse naturale şi de ce e bine să le avem în portofoliu? În această săptămâna explic cum putem face toate acestea, inclusiv speculativ dar limitat (și cu ce reguli de control). Voi împărtăși cum fac eu: de ce donez randamentul din specula limitată (max 5-10% din investiții)?
Am câștigat 60% randament în 4-5 luni de la invazia Rusiei în Ucraine, speculând pe opțiuni (long call) pe hidrocarburi și cereale, după care am donat acest câștig speculativ! Niciodată nu dau bani (ar însemna să cedez timp din viață mea), în schimb donez randamentul din investiții speculative (banii câștigați din investiții alternative: produse lux, metale prețioase, companii armament, hidrocarburi, commodities) – toate aceste active speculative provin din relele lumii moderne: egoism, aroganță, dorința de putere, control, dominație, influență și subjugare.
Eu speculez limitat pe așa ceva și donez randamentul: este felul meu de a încerca să fac o lume mai bună, mă ajută să dorm liniștit #Equalizer”, a scris Iancu Guda pe Facebook.