Cântărețul Adrian Enache a vorbit despre momentul când România a câștigat, în 2018, Campionatul Mondial de Fotbal al Artiștilor. Naționala Artiștilor din România este triplă campioană mondială. În 2018, România a câștigat campionatul în fața Rusiei, care la acel moment era țară gazdă.

Rusia a încercat să facă o înțelegere cu România

Adrian Enache a povestit cum cei din naționala Rusiei au încercat să ajungă la o înțelegere pentru ca România să le cedeze trofeul de campioni mondiali.

„Rușii au organizat în 2018 campionatul mare. Ăsta a fost și scopul mediatizării Campionatului Mondial de Fotbal al Artiștilor. Ani de zile s-a jucat la Soci pentru că ei urmăreau să câștige organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă, la Soci. Și au reușit. După care, au mutat toată acțiunea la Moscova ca să câștige organizarea campionatului de fotbal. Și au reușit-o pe asta, au câștigat în 2018 organizarea Campionatului Mondial. Și ce au zis ei? ‘Dacă tot se joacă la noi și am ajuns în finală, hai să vorbim cu românii să ne lase să câștigăm și noi o dată’. Noi aveam tricolorul pe noi, cum să vindem meciul?

Daniel Chiriță, care a jucat la Zenit Sankt Petersburg, știa limba rusă. Le-a zis: ‘Da, domnule, nu-i problemă. Să ajungem la 0-0, iar la penalty-uri dictează Dumnezeu’. Vine președintele lor, Davidov, care era portarul și zice: ‘Eu mă arunc foarte bine în partea dreaptă. Dacă e cazul, Temișane, dai și tu în dreapta’. Toți au zis ‘harasho, harasho’ și au dat toți în stânga. I-am bătut și de atunci nu ne-au mai chemat. Bine, au fost și doi ani de pandemie, dar în condițiile actuale nu vrea nimeni să mai meargă. Pe cine nu e supărat Vladimir Putin? E dus. Cineva din interior trebuie să rezolve cazul”, a spus Adrian Enache.

Informația momentului despre Vladimir Putin!

Adrian Enache a povestit și momentul în care Naționala Artiștilor a fost premiată de Vladimir Putin. Se pare că liderul de la Kremlin a avut atunci o reacție bizară.

„Ei s-au supărat pe noi în 2018, când n-am vrut să le dăm meciul, în finală. Medvedev era atunci prim-ministru și juca fotbal, juca în echipa Rusiei, iar Putin era în tribună. Și atunci erau foarte ciudați. După ce am câștigat Campionatul Mondial a treia oară, ne-au invitat la Kremlin să ne dea cupa, să ne dea domnul Putin câte un cadou.

Putin era atât, 1.50m, mi-am dat seama că e dus de atunci. Se ștergea pe mână după ce dădea noroc cu fiecare, venea cu spirtul să nu-i luăm ADN-ul. Doamne! Am stat 20 de minute și am plecat. Apoi, am fost la Controceni, Guvernul României, cu doamna Dăncilă, ne-au premiat pe toți, a fost o onoare. Ne-am dus în treninguri, să fim în atmosferă”, a mai spus Adrian Enache, potrivit sport.ro