Dezbatere prezidențială 2025, ziua trei

Dezbatere prezidențială 2025, ziua trei. Ultima dezbatere electorală înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale a început la ora 20:00. De această dată, participă doar 7 candidați (din totalul de 11 candidați).

Una dintre teme a fost cea economică. Invitații au fost puși să aleagă între mai multe măsuri de austeritate, de la concedieri masive în aparatul de stat și până la impozitarea pensiilor, tăierea salariilor demnitarilor, renunțarea la vile de protocol și alte măsuri. Care sunt cele două opțiuni alese?

Elena Lasconi (USR)

Lasconi a spus că, deși populismul ar putea fi atractiv într-un astfel de moment, preferă o abordare profesionistă și că susține reducerea numărului de parlamentari la 300, considerând că sunt prea mulți politicieni. A subliniat importanța păstrării prestanței pentru demnitari precum președintele sau miniștrii, pentru că aceștia reprezintă România.

A declarat că dorește închiderea instituțiilor inutile și atragerea investitorilor străini, în locul unor concedieri masive. A identificat ca principală problemă companiile de stat care funcționează în pierdere. În ceea ce privește întrebarea despre concedierea soțului său, a afirmat că este nedrept să fie pusă în această situație, menționând că soțul lucrează în cadrul grupului USR și că procesul de angajare a fost unul transparent.

Elena Lasconi: – E un moment în care se poate folosi populismul, sună bine să tăiem la demnitari, la președinte. Eu zic să îi „ucidem”. Eu am spus să fie 300 de parlamentari și militez pentru asta tocmai pentru că avem prea mulți politicieni, dar Președintele României, miniștrii, oamenii care reprezintă țara trebuie să aibă o prestanță.

Eu aș vrea să scot circul și să lucrăm profesionist. Mă interesează să avem diplomați foarte buni în toată lumea. Eu îmi doresc să creștem economia prin atragerea de investitori, să avem mai mulți bani de împărțit. Trebuie închise foarte multe institute, agenții care nu își au rostul. Nu sunt concedieri masive. Gaura neagră a economiei, companiile de stat care merg în pierdere.

ÎNTREBARE: – Veți dispune concedierea soțului dumneavoastră de la cabinetul parlamentar USR?

Elena Lasconi: – Să știți că pot să primesc multe lovituri, fac față. Este nedrept că puneți indexul pe mine, este un serviciu la grupul USR, el este membru USR. Am repetat asta, au fost date e-mailuri pentru recrutare.

Crin Antonescu (PNL-PSD-UDMR)

Antonescu a atras atenția asupra a două mari pericole în construcția bugetului: risipa și populismul. A declarat că exclude din start creșterea taxelor, apelul la FMI și tăierile de pensii sau salarii ale bugetarilor.

A susținut, în schimb, reducerea salariilor demnitarilor la jumătate, dar a avertizat că există discrepanțe între salariile din companiile de stat și cele din primării, unde nu se mai pot angaja oameni competenți. A insistat că soluția echilibrării bugetului stă în combaterea evaziunii fiscale.

Crin Antonescu: – Există două mari pericole când construim un buget, cheltuielile inutile, risipa, indecența în cheltuire și populismul. Eu exclud creșterea taxelor și recurgerea la FMI, și tăierea din pensiile sau salariile bugetarilor care sunt angajați.

Salariile demnitarilor le putem reduce la jumătate, dar să nu uităm că în marile companii de stat, unde în CA sunt câștiguri enorme, de multe nejustificate, dar în primării sunt salarii mici și nu mai pot angaja oameni valoroși. Nu sunt populistul care să spun că trebuie să o ia cu trenul sau pe jos. Bugetul se echilibrează din combaterea evaziunii.

Daniel Funeriu (independent)

Funeriu a menționat că există măsuri economice pe termen scurt și lung. A dat exemplu experiența sa la Ministerul Educației, unde a lucrat eficient cu doar doi secretari de stat, sugerând că și Guvernul poate funcționa cu un aparat redus.

A susținut ideea celor 300 de parlamentari, dar a atras atenția că economiile realizate astfel sunt insuficiente. A identificat problema colectării TVA-ului ca esențială, estimând pierderi de aproximativ 9 miliarde de euro. A subliniat că, pe termen lung, România trebuie să devină o economie performantă, bazată pe inteligență și îndemânare.

Daniel Funeriu: – Sunt măsuri pe termen scurt și măsuri pe termen lung. Am condus Ministerul Educației cu doi secretari de stat, deci eu vă garantez că și Guvernul poate funcționa cu mai puțină lume.

300 de parlamentari, dar din păcate banii care se economisesc astfel nu ajung. Avem 9 mld euro pe care nu îi colectăm din TVA. Pe termen lung, o economie puternică, cu care România să devină țara cunoscută pentru că lucrăm scump, cu creierul și cu mâinile dibace.

Nicușor Dan (independent)

Dan a afirmat că deficitul nu este o chestiune teoretică, oferind exemplul propriei experiențe din administrația locală, unde a reușit să îmbunătățească situația financiară. A declarat că tăierile trebuie făcute în companiile de stat și la unele cheltuieli și investiții, măsuri aplicabile imediat.

Pe termen mediu, a subliniat importanța reducerii evaziunii fiscale și a atragerii fondurilor europene, iar pe termen lung – dezvoltarea economică. A menționat că este de acord cu tăierile de la demnitari, dacă situația o cere.

Nicușor Dan: – Deficitul nu este o chestiune abstractă. Am fost în această situație acum patru ani la PMB, aveam o datorie curentă trei sferturi din bugetul anual, acum avem un rating patru trepte peste ratingul României. Un sfat pentru români, nu te aștepta ca cine te-a băgat în groapă să te și scoată!

Sunt două locuri de unde poți să tai imediat, din companiile de stat, noi am făcut asta, și din capitolul de cheltuieli și o parte din investiții. Pe termen mediu trebuie să ne uităm la marea evaziune fiscală, la fonduri europene. Pe termen mediu și lung – dezvoltarea economiei. Dacă e nevoie (de tăieri la demnitari), da.