Dezastru forestier
Peste 500 de kilometri de drumuri forestiere din cinci judeţe, 42 de hectare cu plantaţii forestiere şi două păstrăvării au fost distruse de fenomenele meteo extreme care au avut loc în ultima decadă a lunii iulie, au anunţat, marţi, reprezentanţii Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) – Romsilva.
Potrivit datelor centralizate de RNP, în judeţele cele mai afectate de inundaţii (Argeş, Vâlcea, Gorj, Teleorman, Hunedoara, Caraş – Severin, Bacău, Suceava, Timiş şi Mehedinţi) au fost distruse integral sau parţial circa 500 kilometri de drumuri forestiere, din care 80 km în judeţul Argeş, 40 km în Gorj, 260 km în Vâlcea, 80 km în Hunedoara şi 40 km în Bacău.
De asemenea, au fost afectate de inundaţii 42 ha de plantaţii forestiere şi 7 ha pepiniere în judeţul Teleorman, iar 55 ha arborete de molid au fost distruse de doborâturi de vânt în judeţul Suceava. Ploile torenţiale au mai distrus 6 lucrări de amenajare a bazinelor hidrografice din care 5 în judeţul Bacău şi unul în Vâlcea precum şi două păstrăvării, una în judeţul Bacău (Înţărcătoarea) şi una în Vâlcea (Brădişor).
Specialiştii regiei s-au deplasat în judeţele cele mai grav afectate pentru cuantificarea, la faţa locului, împreună cu conducerile direcţiilor silvice, a pagubelor provocate drumurilor forestiere, lucrărilor de corectare a torenţilor, obiectivelor economice, culturilor şi arboretelor din fondul forestier administrat de către Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva. De asemenea, au stabilit măsuri operative pentru refacerea drumurilor forestiere calamitate, cu prioritate a celor cu impact asupra comunităţilor locale şi a circulaţiei materialului lemnos şi repunerea în funcţiune a obiectivelor economice, fiind alocate şi sumele necesare refacerii acestor obiective în regim de urgenţă.
Sursa: Agerpres
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





