Deutsche Bank şi-a extins numărul de clienţi în timpul crizei, dar şi baza de active administrate, datorită refuzului de a apela la vreo formă de ajutor sau sprijin din partea statului, a declarat duminică un oficial al celei mai mari bănci germane, citat de presa locală, preluată de Reuters.

„Am câştigat clienţi şi acitve în trimestrul al patrulea din 2008 şi în 2009”, a declarat reprezentantul diviziei de private banking a Deutsche Bank, Ulrich Stephan, citat de săptămânalul Euro am Sonntag.

Stephan susţine că evoluţia se datorează faptului că Deutsche Bank nu a luat ajutoare de stat sau alte forme de sprijin din partea guvernului.

Potrivit acestuia, numărul clienţilor băncii a crescut cu circa 10% în perioada analizată.

Totodată, şeful diviziei de wealth management din cadrul băncii, Pierre de Weck, a sugerat că afacerile operaţiunilor aflate în gestionarea sa vor creşte de circa două ori mai repede decât piaţa.

„O creştere de 10% este un obiectiv ambiţios pe o piaţă care creşte cu circa 5% pe an, dar îl consider unul realist”, a afirmat el pentru săptămânalul Wirtschaftswoche.

Deutsche Bank este cea mai mare bancă germană şi unul dintre cele mai puternice grupuri financiare din lume, cu active de 1.660 miliarde euro şi afaceri de peste 22 miliarde euro în primele nouă luni ale acestui an.

SURSA: Mediafax

Te-ar putea interesa și: