Mai toți apropiații lui Liviu Dragnea au dat un pas în spate. Asta dacă nu au excluși fără drept de apel de către Viorica Dăncilă din PSD și din Guvern.

În tot acest timp, însă, prietenii fiului său, Valentin, nu prea nu au motive de îngrijorare. Mai mult, aceștia au ajuns chiar să fie pictați pe pereții unei biserici.

Potrivit jurnaliștilor de la liberinteleorman.ro, într-o biserică din Turnu Măgurele, din cartierul Odaia, la intrare te întâmpină chipurile unora dintre cei mai bogați oameni din Turnu Măgurele: frații Codrea.

Sursa citată a susținut că aceștia, prin donațiile lor,  au ajutat la construirea lăcașului de cult, iar preoții de acolo au ales să-și exprime mulțumirea prin acest gest. „Bineînțeles, bogații n-au avut nimic de comentat cu privire la gestul preoților și i-au lăsat să-i picteze, deși donațiile pentru construcția de biserici ar trebui să rămână o chestiune privată, între donator și preot”, au arătat jurnaliștii.

Aceștia au susținut că oamenii locului, însă, au fost foarte deranjați iar de doi ani, de când fețele fraților Codrea au apărut pe pereții bisericii din Turnu Măgurele, printre chipuri de sfinți și îngeri, mai multe persoane care merg acolo să se întâlnească cu Domnul și-au tot exprimat nemulțumirea.

Frații Codrea sunt unii dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Turnu Măgurele, prieteni apropiați ai lui Valentin Dragnea, cu care ar împărți și același avocat, potrivit unui site de stiri din Turnu Măgurele. Mai mult, cei doi au fost fotografiați la nunta lui Valentin Dragnea, cu mâinile în aer, în timp ce le urau un viitor strălucit copiilor lui Liviu Dragnea.

 

Te-ar putea interesa și: