Descinderi în Republica Moldova, într-un dosar greu de corupţie! Au fost reţinute 18 persoane
Sursă: Dreamstime
Luni, 9 august, procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA au efectuat percheziţii domiciliare la 55 de adresa, în urma cărora au fost reţinute 18 persoane. Totul s-a efectuat în dosarul de corupţie ce vizează specialişti ai IPOT.
Descinderi în Republica Moldova: procurorii anticorupţie şi ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) au reţinut 18 persoane.
Dosar de corupţie la Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului
Printre aceştia se numără şi câţiva oficiali din cadrul IPOT (Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului). Este vorba despre directorul adjunct al instituţiei şi alţi cinci responsabili din cadrul IPOT, relatează Realitatea.md.
Toate cele 18 persoane au fost încătuşate de oamenii legii într-un dosar care vizează faptele de abuz în serviciu, corupere pasivă, corupere activă şi trafic de influenţă.
Percheziţiile de luni au avut loc la 55 de adrese, în dosarul de corupție de la Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului, în care sunt vizați atât responsabili din cadrul instituției, cât și beneficiari ai unor companii.
“Pe lângă cei șase responsabili din cadrul IPOT, au mai fost reținute și 12 persoane fizice, inclusiv beneficiari ai unor companii. Reținerile survin ca urmare a peste 55 de percheziții desfășurate în această dimineața la domiciliile, în birourile de serviciu și automobilele persoanelor vizate, actualmente acestea fiind audiate, cu respectarea garanțiilor procesuale, stabilite de lege”, transmit reprezentanţii Procuraturii Generale într-un comunicat de presă.
Ce făceau specialiştii IPOT în schimbul sumelor de bani primite?
Procesul penal a fost inițiat la începutul acestui an, mai transmite Procuratura Generală din Republica Moldova.
Potrivit probatoriului, în intervalul martie – iulie 2021, specialiștii IPOT ar fi pretins și primit de la persoane fizice și beneficiari ai unor companii sume cuprinse între 250 și 2.000 euro.
“În schimbul acestor sume responsabilii diminuau bonitatea solului în studiul pentru terenurile deținute de comanditarii investigațiilor pedologice, prejudiciind astfel bugetul administrațiilor publice locale în proporții deosebit de mari”, mai precizează cei de la Procuratura Generală.
Urmărirea penală va continua în acest caz.
Sursă foto: Dreamstime
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





