Au loc demisii în masă la postul de televiziune Realitatea Plus. Se pare că, cei mai mulți dintre ei au părăsit postul de știri pentru Digi24 și televiziunile Intact, spune Paginademedia.ro

În plus, aceeași sursă a anunțat și că Vlad Nichita a preluat funcția de redactor-șef al postului, având în vedere că postul nu mai fusese ocupat încă de anul trecut, după plecarea Ioanei Răducă. De asemenea, au plecat și Carmen Tudor (Editor of the Day) şi trei jurnalişti de la departamentul NewsDesk, Bianca Păpureanu, Alin Cîndea şi Andreea Sumanu, şefa secţiei. Toţi cei enumerați vor lucra pentru Digi24.

În plus, reporterul care se ocupa de subiectele legate de Partidul Social Democrat, Mădălina Mihalache, a demisionat de la Realitatea Plus, iar de la 1 februarie va ocupa o poziție în cadrul Antena 3. Însă, nu doar cei enumerați au plecat, ci au mai fost și mulți alții.

Raluca Mandoiu, redactor la emisiunea realizată de Denise Rifai, soţul ei, operatorul Răzvan Bordei, precum şi un alt operator, Marian Mandache, au migrat către posturile Intact. Alţi doi editori – Lucia Cujbă şi Mirona Simion – au demisionat la începutul anului, în timp ce la mijlocul lunii ianuarie, în mod subit, redacţia postului a fost înştiinţată printr-un mail că Adriana Matei nu mai este EOD.

S-a modificat și structura emisiunilor

  • Dimineața de știri a rămas, în timpul săptămânii, doar cu Florentina Bălășoiu ca prezentator, fără colegul ei de până atunci, Raul Giuglea (care rămâne angajat al stației).
  • Gabriel Bălașu prezintă o emisiune în timpul zilei (din această săptămână), împreună cu Alexandra Păcuraru (fiica lui Maricel Păcuraru, acționar al postului).
  • Adrian Bucur prezintă, după ora 23, emisiunea Jocuri de putere, emisiunea pe care o prezenta Rareș Bogdan până să intre în politică.
  • Bogdan Muzgoci, fost prezentator al Dimineții de știri în weekend, are talk-show-ul Fabrica, în weekend.