Afirmația aparține Oanei Maria Bogdan, candidată pentru Parlamentul European. “ Cred că un pas important al omenirii va fi acela al renunțării la proprietate. Când nu vor mai exista teritorii care să aparțină unui om, trib, neam, sau corporație, vom reuși să conviețuim armonios pe pământ. Eu am încredere că acest lucru se va întâmpla în timpul vieții”, a scris Bogdan.

Teoria potrivit căreia apariția noțiunii de proprietate stă la baza tuturor relelor din lume este veche și afost promovată, încă de la sfîârșitul secolului 18, de diverse școli de gândire deterministe. Ideea a fost ulterior preluată de curentele de de stânga, mai ales de socialiști și comuniști. În Franța au existat inclusiv experimente sociale, eșuate, în cadrul cărora oamenii trăiau în grupuri numite falanstere, în care spațiile de locuit, alimentele, terenurile aparțineau comunității și puteau fi folosite de toți membrii ei, fără restricții.

În USR, curentele radicale de stânga au fost încă de la început bine reprezentate, ca și curentele național comuniste.

Te-ar putea interesa și: