Stadiul verificărilor privind medicii care au eliberat concedii medicale
Horațiu Moldovan a precizat că procentul de nereguli identificate nu trebuie interpretat ca fiind reprezentativ la nivel național, întrucât, în prima etapă a controlului, a fost folosită platforma informatică a CNAS pentru a selecta în mod specific cazurile cu un risc ridicat de încălcare a legii.
Întrebat despre stadiul verificărilor privind medicii care au eliberat un număr ridicat de concedii medicale, președintele CNAS a afirmat că verificările sunt încă în desfășurare și au fost prelungite din cauza unor constatări relevante.
Horațiu Moldovan explicat că, în urma controalelor din anii anteriori, mulți dintre medicii care aveau probleme administrative și-au remediat situația, ceea ce face dificilă evaluarea strict medicală a justificării concediilor. Totuși, echipele de control ale Casei de Asigurări de Sănătate au identificat aspecte semnificative care necesită colaborarea cu Colegiul Medicilor din România.
”Controlul este în plină desfăşurare. El a fost prelungit tocmai din perspectiva faptului că am descoperit un lucru foarte interesant şi aici am apelat la sprijinul Colegiului Medicilor din România.
După seriile de controale din anii precedenţi, o bună parte dintre colegii prescriptori care neglijau unele aspecte administrative au rezolvat aceste probleme administrative astfel încât este foarte greu în momentul de faţă să putem să judecăm din punct de vedere medical necesitatea şi oportunitatea eliberării unui concediu medical.
Desigur sunt elemente vizibile şi în acest sens echipele de control ale Casei de Asigurări de Sănătate au putut să evidenţieze anumite aspecte care intră în aria de activitate comună a casei şi a Colegiului Medicilor din România”, a declarat el în cadrul unei conferințe de presă.
Horațiu Moldovan asigură că este vorba despre situații izolate
Moldovan a subliniat că este vorba despre situații izolate, care vor fi tratate individual, fără a recurge la o expunere publică excesivă.
Acesta a explicat că nu dorește să creeze o percepție negativă generalizată asupra sistemului sanitar. În cadrul pachetului de măsuri pentru eficientizarea cheltuielilor, autoritățile vor identifica și sancționa doar cazurile care încalcă legea, evitând generalizările și tratând fiecare situație în mod distinct.
”Dar vreau să vă spun că este vorba despre cazuri punctuale pe care le vom rezolva punctual şi fără neapărat să facem mediatizare prea intensă pentru că nu vreau să aruncăm o percepţie sau să determinăm o percepţie negativă asupra întregului sistem sanitar şi prin măsurile cu care venim în pachetul de măsuri de eficientizare a cheltuielilor pe partea de control, pe partea de sancţiuni vom identifica acele cazuri care nu respectă legea, acele situaţii în care legea este eludată şi le vom rezolva punctual fără să introducem pe toată lumea în aceeaşi oameni”, a spus președintele CNAS.
Zeci de cazuri în care s-au constatat nereguli
Horațiu Moldovan a mai declarat că, în urma a peste 200 de controale efectuate, au fost identificate zeci de cazuri în care s-au constatat neconformități.
El a precizat că procentul mare de nereguli identificate nu trebuie generalizat la nivel național, deoarece, spre deosebire de controalele anterioare, de această dată verificările au început printr-o analiză preliminară realizată cu ajutorul platformei informatice a Casei de Asigurări de Sănătate.
Această etapă a permis selectarea cazurilor cu un risc ridicat de încălcare a legii, ceea ce explică proporția crescută de disfuncționalități identificate. Moldovan a adăugat că această abordare țintită va fi menținută și în etapele următoare.
”În momentul de faţă am făcut un control pe teren la peste 200 de medici şi pot să vă spun ca şi concluzie preliminară că sunt zeci de cazuri la care am identificat neconformităţi.
Nu luaţi procentul acesta ca fiind un procent generalizat la nivel naţional pentru că de data aceasta, spre deosebire de alte situaţii în care am făcut astfel de controale, prima etapă a controlului s-a făcut utilizând platforma informatică a Casei de Asigurări de Sănătate.
Am făcut o analiză care a durat câteva zile şi această analiză ne-a permis să identificăm acele cazuri cu susceptibilitate înaltă de încălcare a legii şi de aceea procentul acesta pe care îl puteţi deduce zeci de cazuri cu disfuncţionalităţi din sute controlate de aceea este aşa de mare pentru că ne-am dus ţintit şi lucrul ăsta îl vom face în continuare”, a spus președintele CNAS.