Benzi transport public. Poliția are în vedere instalarea unor camere de supraveghere

Benzi transport public. Capitala face pași spre alinierea la standardele europene, prin extinderea rețelei de benzi dedicate transportului public, care devin tot mai numeroase în București.

Problema majoră rămâne lipsa de respect din partea multor șoferi față de benzile dedicate transportului public, motiv pentru care Primăria Capitalei a demarat discuții cu Poliția în vederea instalării unor camere de supraveghere. Cei surprinși circulând ilegal pe culoarele rezervate autobuzelor vor primi amenzile direct acasă.

Situația este frecvent întâlnită: în doar câteva minute, mai multe autoturisme au fost surprinse circulând pe banda dedicată din fața sediului Primăriei Capitalei, iar aceeași problemă se observă și pe Bulevardul Magheru.

Marian Bârgău, directorul Administrației Străzilor, a atras atenția că, deși unele benzi unice pentru autobuze sunt delimitate prin stâlpi sau separatoare de sens, acestea nu sunt respectate de către șoferi.

„Avem benzi unde sunt separate cu stâlpișori, unde au fost separate cu separatoare de sens. Din păcate, cum se poate vedea, nu prea se respectă banda asta unică de autobuz.

Este o variantă, poate reușim implementarea unor camere la intrarea benzilor de autobuz”, a declarat el.

Când pot fi sancționați șoferii care circulă pe benzile dedicate transportului public

Șoferii care folosesc benzile dedicate transportului public pot fi sancționați în două situații distincte, conform scenariilor prevăzute de autorități.

În cazul în care benzile dedicate transportului public sunt amenajate pe drumuri cu o singură bandă pe sens, acestea sunt semnalizate prin indicatoare cu mesajul „Acces interzis cu excepția transportului public local”. Șoferii care nu respectă această restricție pot fi sancționați cu o amendă cuprinsă între 405 și 607 lei, la care se adaugă două puncte de penalizare.

Oana Pîrvan, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere, a explicat că a doua situație în care șoferii pot fi sancționați vizează benzile unice pentru transportul public amenajate pe drumuri cu mai multe benzi pe sens. Acestea sunt semnalizate cu panoul „Bandă rezervată circulației autovehiculelor de transport public persoane”.

În acest caz, amenda poate ajunge până la 1.620 de lei. Ea a subliniat că accesul pe aceste benzi este permis doar autobuzelor și taxiurilor, nu și celor care desfășoară activități de tip ride-sharing.

„Cea de-a doua situație este cea în care benzile unice destinate transportului public local sunt amenajate pe drumurile cu mai multe benzi pe sens. În aceste zone este instalat panoul „Bandă rezervată circulației autovehiculelor de transport public persoane”.

În acest caz, amenda urcă până la 1.620 de lei. Atenție, pe banda autobuzelor au voie doar taxiurile, nu și cei care fac ride-sharing”, a afirmat aceasta.

„Un autobuz care circulă pe banda unică parcurge, de exemplu, 5 kilometri în 15 minute. Fără bandă, același traseu ar dura în jur de 45 de minute la orele de vârf. Banda înseamnă și eficiență, pentru că un autobuz cu o lungime de 12 metri poate transporta în medie 80 de persoane.

Aceeași suprafață pe șosea ar fi ocupată de 20 de mașini, în care, de cele mai multe ori, se află doar șoferul”, a spus Valentina Neagu pentru ProTV.

Totodată, Poliția Locală a anunțat că va demara acțiuni de ridicare a autoturismelor parcate ilegal în stațiile de autobuz sau pe benzile dedicate transportului public.