Insa pana de curand, cand semnarea tratatului politic cu Moscova a repus chestiunea pe tapet, nu mi-a trecut niciodata prin cap ca asta e o problema. Nefiind de meserie macroeconomist, am crezut in naivitatea mea, ca cei mai multi dintre dumneavoastra probabil, ca ceea ce conteaza este doar sa castig mai mult decat cheltui, per total. Iar daca asta se intampla si comertul e liber, atunci prea putin conteaza de unde iau banii si unde ii dau.
Se pare insa ca greseam, desi unde si de ce, inca n-am inteles. Declaratiile oficialilor care s-au dus la Moscova sa semneze tratatul si comentariile care i-au acompaniat din presa sugereaza ca daca Romania castiga in alte parti si cheltuie in relatia cu Rusia, trebuie luate urgent masuri. Firmele romanesti trebuie convinse sau chiar subventionate (mi-a placut eufemismul atat de diafan „stimularea comertului reciproc inclusiv prin masuri de garantare a exporturilor”) pentru a exporta in Rusia, si nu in alta parte. Adica, stati, nu mai vindeti acolo unde o faceti acum, ci mergeti cu produsele la Petersburg si Novosibirsk, chiar daca le dati mai ieftin, pentru ca va acoperim noi diferenta de la buget. In urma acestei strategii, printr-o chimie misterioasa, economia Romaniei va deveni mai robusta, iar nivelul bunastarii va creste.
Cred ca mai am de studiat pana sa patrund logica argumentului. Mi-am si cumparat de altfel niste manuale scrise de economisti celebri – stiti genul, acei oameni foc de destepti de la care nu pricepi nimic si care te lasa cu impresia ca e vina ta. Insa pana sa le citesc, intuitia mea de amator imi spune ca daca firmele romanesti nu exporta din proprie initiativa in Rusia, or avea motivele lor. Poate incertitudinea mediului de afaceri de acolo? In business, riscul se cuantifica in bani, se include in costuri, si abia apoi vezi cat de atractiva e in realitate o piata. Poate guvernarea corporatista proasta din Rusia, inca dominanta? N-am prea auzit de afaceri rusesti de succes in afara celor trei sectoare traditionale: armament, exploatarea resurselor naturale, si sectorul financiar-bancar, aparut pentru a le servi pe primele doua. Cum atat armamentul, cat si resursele naturale sunt ramuri controlate politic oriunde in lume, iar in politica Rusia e o democratie schioapa si opaca, nu poti astepta din directia nord-est mari revolutii spre transparenta si bun management. Restul economiei – intreprinzatori mici si mijlocii care se lupta cu mediul ostil, ca si colegii romani – este destul de asemanatoare cu cea de la noi, deci ofera putine complementaritati naturale generatoare de comert.

Nu vreau sa spun ca rusii si romanii n-ar merita mai multa prosperitate; sigur ca ar merita-o, dupa atatea prin cate au trecut. Daca schimburile comerciale de zece ori mai intense decat cele de acum ar contribui la asta, ne-am bucura cu totii. Dar stau si ma intreb ce pot face guvernele in directia asta, chiar bine intentionate. Un prim raspuns ar fi sa lase Dumnezeului oamenii in pace sa-si vada de treaba lor, dar numai un incepator intr-ale economiei mondiale ca mine poate sa gandesca asa. Varianta experta ar fi sa continue sa se agite, sa incurajeze, sa promoveze, ca de-aia e guvern. Imi amintesc ca, stand mai mult timp la Budapesta prin 1996-97, auzeam acelasi discurs calauzitor din partea autoritatilor ungare, care indemnau firmele sa „recastige traditionala piata rusa” pentru a echilibra deficitul comercial. Cele care au urmat indemnul – cu sucuri, mezeluri, mobila, aparatura etc. (va suna cunoscut?) – s-au intors cu roatele in sus la marea criza din 1998, cand s-a vazut ca sub ochiul competent al guvernului de la Moscova rubla se supraevaluase, iar dupa corectia haotica ce a urmat, piata rusa s-a zbarcit ca o stafida uscata. Nu cred ca politicienii maghiari au despagubit din buzunar vreun patron falimentat pentru ca le-a luat sfatul de bun. Dar inca o data, poate ca numai un noneconomist ca mine s-ar putea astepta ca oamenii chiar sa-si asume raspunderea pentru sfaturile pe care le dau. Asa ca ma tot gandesc cum sa fac sa ma ajute si pe mine Guvernul sa vand ceva celor de la Petrom, ca sa-mi echilibrez deficitul comercial cu ei.