Evenimente Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

Business

De ce stau bucureștenii în frig? Cât ar trebui să se investească în sistemul de termoficare. Interesele din jurul RADET

Autor: | | 1 Comentarii | 564 Vizualizari

Zeci de mii de bucureșteni au fost nevoiți în ultimele luni să îndure frigul iernii, din cauza avariilor în serie înregistrate de RADET, iar funcționarea la parametri normali a rețelei de termoficare este în continuare sub semnul întrebării.

Potrivit unei analize realizate de compania de consultanţă Frames, tergiversarea procedurii de insolvenţă a RADET, subfinanţarea cronică a regiei şi atitudinea falimentară a autorităţilor locale reprezintă principalele motive pentru care bucureştenii îngheaţă de frig, deşi îşi plătesc facturile.

Mai mult, în prezent, necesarul de investiţii în sistemul de termoficare al Bucureştiului este de peste 3 miliarde de euro.

”Cine are interesul ca RADET să nu furnizeze căldură şi apă caldă la parametri normali? În niciun caz bucureştenii. Ei sunt victimele de serviciu într-un adevărat război instituţional şi juridic, în care birocraţia, incompetenţa, interesele politice şi lipsa de viziune administrativă fac din RADET candidatul ideal la un loc în topul falimentelor”, arată autorii analizei, care apreciază că sutele de avarii înregistrate în ultima perioadă indică faptul că furnizarea căldurii şi apei calde a ajuns să reprezinte o adevărată provocare de ordin tehnologic.

”Cum mai mult de 80% din conductele termice ale RADET au o vechime de peste 20 de ani, furnizarea de agent termic la parametri normali a devenit, în multe cazuri, o misiune riscantă. Pentru ca reţeaua să nu crape, s-au luat măsuri pentru adaptarea presiunii din conducte”, arată analiza Frames. Aşa s-a ajuns ca mulţi bucureşteni să reclame că caloriferele sunt reci, iar apa caldă e mai mult călâie.

Cine poartă vina pentru această situaţie? Oficialii de la RADET spun că fac toate eforturile pentru a furniza serviciile la standardele normale şi, atunci când mass-media reclamă avariile, dau vina pe lipsa finanţării pentru refacerea conductelor. Cu un personal subdimensionat şi fără bani pentru investiţii, RADET se zbate într-o situaţie la limita falimentului.

”Situaţia dezastruoasă în care se află RADET a fost cauzată de neplata subvenţiilor promise de Guvern şi Primăria Capitalei către RADET, plata cu întârziere a subvenţiilor, ceea ce a dus la acumularea de penalităţi, îngheţarea tarifului deşi se impunea o creştere, reţeaua învechită şi lipsa investiţiilor”, afirma, într-un raport, Rominsolv, administratorul judiciar al RADET.

Potrivit analiştilor de la Frames, însăşi procedura de insolvenţă a RADET reprezintă o piedică în calea salvării situaţiei.

 

”RADET a ajuns în insolvenţă pentru că nu a mai putut să îşi plătească datoriile de 3,7 miliarde lei către ELCEN. Rămâne un mare semn de întrebare de ce Ministerul Energiei, principalul acţionar al ELCEN, Primăria Capitalei, cea care deţine RADET, şi ANAF, unul dintre principalii creditori, nu s-au aşezat la masa negocierilor pentru a-şi compensa creanţele, în aşa fel încât RADET să nu fie limitată de prevederile legii insolvenţei, care exclud ştergerea datoriilor”, arată analiza.

Intrarea în insolvenţă a RADET şi apoi a ELCEN a complicat, astfel, această situaţie.  

În timp ce ELCEN are un plan de reorganizare aprobat de creditori în septembrie 2018 şi este pregătită de atunci pentru preluarea de către Energetica, în cadrul SACET (Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică), la RADET incertitudinea continuă.  

Chiar dacă planul pentru RADET a fost depus la grefa Tribunalului Bucureşti încă din 2 februarie 2018, acesta nu a fost nici până acum supus aprobării Adunării Creditorilor, pentru a se trece la pasul următor.

Pe 19 decembrie, Rominsolv, administratorul judiciar al RADET, a remis Tribunalului Bucureşti un addendum în care afirmă, în esenţă, că soluţia absorbţiei ELCEN de către societatea pe acţiuni RADET va fi înlocuită, conform deciziei Consiliului General, cu transferul către Compania Muncipală Energetica şi că aşteaptă de la Primărie ,,componenta de finanţare” pentru plata datoriilor către ELCEN, evaluate la 3,4 miliarde lei.

Miercuri, pe 15 ianuarie 2019, Tribunalul Bucureşti a solicitat, în mod expres, ca planul de reorganizare întocmit de RomInsolv să fie prezentat pe 27 februarie, după ce şedinţa Adunării Creditorilor, stabilită pentru 14 ianuarie, nu a mai avut loc.

”A trecut aproape un an de când această situaţie stagnează. În plus, planul de reorganizare pentru RADET nu are o sursă de finanţare. Altfel spus, Primăria nu a oferit încă nicio soluţie pentru a asigura gestiunea datoriilor pe care RADET le are la ELCEN. Asta deşi creditorii ELCEN au fost dispuşi la o reducere a datoriei la 1,1 mld.lei. Cine e de vină? Cine are interesul ca această situaţie să continue? Cert este un singur lucru. Că în Consiliul General planul nu a ajuns.  În plus, şi situaţia stingerii datoriei către ANAF a rămas în suspans”, afirmă analiştii de la Frames.

 

Pagina 1 din 2
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Cancan

Animal Zoo

EVZ Monden

DCNews

Stirile Kanal D

AutoBild

Economica.net

Agrointeligenta

StiriDiaspora.ro

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.