Creatoarea de modă l-a întrebat pe Marcel Ciolacu câte obiective importante a îndeplinit în mandatul de premier. Unul dintre acestea a fost subiectul recunoașterii limbii române de către partea ucraineană.

Liderul social-democrat a explicat astfel că limba română este limba românilor de pretudindeni, ci nu cea moldovenească.

Marcel Ciolacu: N-am fost de fațadă în Egipt

De asemenea, șeful PSD a amintit și de plecarea în Egipt, când s-a întâlnit cu românii salvaţi din Gaza. Aceștia primiseră permisiunea de a părăsi Fâșia Gaza împreună cu membrii familiilor lor. Evacuarea a fost realizată pe la punctul de frontieră de la Rafah.

„Am tras cu limba moldovenească și a fost o concentrare. Am prins și un context bun, pe care până la urmă mi l-am creat. Pare un lucru neimportant, dar noi suntem români, în limba noastră e limba română. Apoi, n-am fost de fațadă în Egipt când am recuperat primii români. Normal că am avut tehnic niște lucruri de lămurit acolo, fiindcă era evident că e primul grup care va veni și o să urmeze alte grupuri, să nu fie nicio sincopă.

Într-un moment delicat, am vrut să transmit foarte clar că statul român nu lasă niciun român din afară. Am văzut cu toții acele filme cu pușcași marini în care prima regulă e nu lasă, nu își abandonează colegul. Trebuie să începem iarăși să să facem asta. Să nu ne mai urâm așa de mult, am împărțit societatea în buni și răi, întotdeauna erau pesediști nenorociți și ăia buni și unde am ajuns?”, a spus Marcel Ciolacu.

Premierul a subliniat apoi că negocierea este esențială pentru a avea rezultate în politică. Astfel, într-o negociere corespunzătoare „nu există un mare învingător”. Ambele părți trebuie să plece mulțumite pentru a pleca mulțumite de masa negocierii, a mai spus Ciolacu.

Social-democratul a explicat apoi că același lucru se aplică și în cazul relației dintre politicieni și alegători.

Premierul a vorbit apoi și despre ambiția oamenilor din zodia lui

Totodată, Dana Budeanu l-a întrebat pe premier și despre trăsăturile zodiei Săgetător, semnul astrologic sub care s-a născut. Creatoarea de modă a subliniat că această zodie este extrem de ambițioasă.

Marcel Ciolacu a oferit un răspuns simplu. Premierul a subliniat că Săgetătorul este ambițios, însă nu suficient de ambițios pentru a călca pe cadavre.

„Este, nu este extrem de ambițios, dar nu calcă pe cadavre. Nu, nu se bucură de necazul altuia”, a completat Marcel Ciolacu.