Banca Centrală are o armă secretă, şi anume capacitatea de a tipări bani, numai că refuză să o folosească în criza datoriilor din zona euro. Vineri, situaţia a devenit de-a dreptul explozivă, după ce Italia a fost nevoită să împrumute opt miliarde de euro la cea mai mare dobândă din 1997 încoace, de 6,5%, adică dublă comparativ cu cea valabilă în urmă cu numai o lună. Dar din partea BCE nu există niciun semn că ar intenţiona să intervină în vreun fel , de exemplu, să cumpere cantităţi mari de obligaţiuni ale ţărilor aflate în dificultate, pentru a reduce costurile lor de împrumut.

În prezent, însă, legislaţia Uniunii Europene interzice BCE să finanţeze guvernele, iar Banca a anunţat în repetate rânduri că nu va deveni creditorul de ultimă instanţă al guvernelor din zona euro, care trebuie să schimbe politicile care au creat datorii publice mari şi creştere economică lentă. În plus, pe lângă faptul că achiziţiile imense de obligaţiuni guvernamentale ar încălca mandatul băncii, ele nici nu ar pune capăt crizei, argumentează factorii de decizie ai BCE.

Dar pentru mulţi analişti, atitudinea BCE pare atat de neînţeles, încât ei presupun că Banca Centrală nu face decât să pună presiune pe liderii din zona euro, pentru a se asigura că aceştia îşi respectă promisiunile. Aceeaşi analişti cred că, în cele din urmă, BCE se va răzgândi şi nu va lăsa ca euro să se destrame, aşa că va tipări bani, aşa cum a făcut şi Rezerva Federală a Statelor Unite sau Banca Angliei.

Însă există şi posibilitatea ca BCE să rămână neclintită în poziţia ei. "Consider că pieţele cred orbeşte într-o eventuală decizie a BCE de a acţiona ca un creditor de ultimă instanţă, iar Germania ar prefera, mai degrabă, să părăsească zona euro decât să vadă integritatea BCE afectată", a declarat, vineri, Norman Lamont, fostul ministru britanic de finanţe.
BCE: Nu vă plătim datoriile! Realizaţi uniunea fiscală

În schimb, Jose Manuel Gonzalez-Paramo, membru al consiliului executiv al Băncii Centrale Europene, a atenţionat guvernele zonei euro că nu ar trebui să fie dependente de BCE şi să realizeze o uniune fiscală care să pună capăt crizei datoriilor suverane. González-Páramo chiar i-a acuzat pe investitori că îşi urmăresc doar propriul interes când pledează pentru o versiune europeană de relaxare monetară cantitativă (quantitative easing, creare de monedă cu care cumpără obligaţiuni) – achiziţii mari de titluri de valoare pentru a încuraja creşterea economică. "Cei care fac apel la o astfel de acţiune din parte BCE au în vedere numai valoarea nominală a activelor lor şi grija de a evita pierderile", a mai spus Gonzalez-Paramo.

Deşi pare că BCE ar prefera mai degrabă destrămarea zonei euro decât să-şi încalce principiile, membrii BCE oferă o altă interpretare. Pentru ei, cel mai bun mod prin care această criză poate fi rezolvată este să-şi respecte principiile şi, implicit, să menţină stabilitatea preţurilor. De altfel, acest lucru este prevăzut chiar în prima propoziţie care defineşte sarcinile BCE: "Obiectivul principal al sistemului european al băncilor centrale este menţinerea stabilităţii preţurilor".

De asemenea, factorii de decizie politică din cadrul BCE cred că statutul lor le interzice să folosească resursele bancare pentru finanţarea guvernelor, aşadar, dacă ar fi extins oferta de bani pentru a uşura Italia de o parte din datorie, ar fi ca şi cum ar încălca legea. De asemenea, prin această măsură nu ar face decât să transfere din povara datoriilor unor ţări precum Grecia Italia, în ţări precum Germania sau Olanda.

Baca Centrală Europeană a cumpărat obligaţiuni de la guvernul italian şi datorie publică din alte ţări cu probleme, dar în cantităţi relativ modeste şi sub pretextul că era necesară o intervenţie pentru a menţine controlul asupra ratelor dobânzilor şi a preţurilor.

În plus, Gonzalez-Paramo a declarat că această restricţie este, în cele din urmă, un lucru bun pentru că îi ajută pe factorii de decizie politică să reziste tentaţiei de a tipări bani şi să adopte acele măsuri dureroase de care toată lumea se teme.

Există, însă, o situaţie în care BCE ar putea interveni în mod semnificativ pe pieţele de obligaţiuni. Dacă ar exista semne credibile că inflaţia stagnează şi ar exista riscul unei deflaţii, banca ar avea o justificare solidă pentru a suplimenta cantitatea de bani.

"Lucrurile ar sta diferit în cazul în care BCE ar constata că există un risc de deflaţie ", a declarat Eric Chaney, economist-şef în cadrul grupului francez de asigurări AXA. "În acest caz, ar exista un motiv bun pentru a cumpara obligaţiuni, pentru a reduce ratele dobânzilor. Ar lua această decizie  pentru stabilitatea preţurilor, nu pentru a salva ţara X au Y".