Văzut din străinătate, rolul dolarului oferă finanţare automată pentru dezechilibrele externe ale SUA şi permite Americii să trăiască peste mijloacele deţinute. În interior este de înţeles că politicienii americani salută această oportunitate de a se sustrage disciplinei necesare. Dar presiunea din străinătate poate fi constructivă în promovarea ajustării necesare.

Căderea liberă a dolarului la sfârşitul anilor 1970 a forţat SUA să înăsprească politica monetară şi să se ocupe de deficitele bugetare, începând cu corectarea inflaţiei cu două cifre. La mijlocul anilor 1980, marile deficite de cont curent şi un declin puternic al dolarului a ajutat la operarea reducerilor iniţiale în deficitele bugetare. Recentul crah a venit după ce s-au văzut intrări imense de capital în SUA, păstrând condiţiile monetare relaxate şi rate ale dobânzii scăzute.

Actualul sistem are şi alte mari slăbiciuni, potrivit analistului. O mare parte din fluxul din ultimii ani a venit din rezervele imense în dolari deţinute de autorităţi monetare străine, în special de China. Aceasta este o consecinţă directă a statutului de monedă de rezervă al SUA iar Washingtonul ar sta mai bine fără finanţarea ce creează dependenţă, inerentă rolului monedei sale. Acest lucru le permite şi altora să stabilească rata de schimb a dolarului, deoarece China păstrează moneda renminbi mult subevaluată şi dolarul supraevaluat, intervenind direct asupra acestuia.

Din punct de vedere istoric, sistemul bazat pe dolar a evoluat ca o mare târguială, în care alte ţări pot determina ratele lor de schimb faţă de SUA şi finanţa orice deficite. Ţări cu excedente, precum Germania, Japonia şi China, au protestat periodic privind acumularea excesivă de dolari, dar în general şi-au păstrat partea din afacere.

Sistemul a fost tensionat atunci când SUA au decis să ajusteze mai degrabă decât să finanţeze şi au cerut negocierea deprecierilor masive ale dolarului, la începutul anilor 1970 (Smithsonian Agreement) şi la mijlocul anilor 1980 (Plaza Accord). O situaţie similară s-a manifestat din nou.

Acum America poate rezilia bazarea sa asupra cererii de consum finanţat prin datorie şi sprijini redresarea numai printr-o ameliorare majoră a balanţei comerciale şi prin investiţii de susţinere. Acest lucru necesită o scădere substanţială a dolarului, în primul rând în raport cu renminbi şi alte câteva valute asiatice subevaluate pe care rolul dolarului le împiedică.

Dolarul a fost moneda dominantă în lume timp de un secol pentru că nu avea un rival. Euro a schimbat situaţia. Adoptarea de către zona euro a ‘austerităţii fiscale coordonate’ şi emiterea de eurobonduuri sugerează că poate restabili atractivitatea monedei ei în următorii ani, în special dacă SUA nu reuşesc să-şi reducă deficitele bugetare de proporţii.

Cota de rezerve de schimb valutar deţinută în dolari a scăzut în ultimii zece ani la aproximativ 60%. Cota în euro a crescut la peste 25%. Ascensiunea Chinei presupune că renminbi se va califica pentru statutul de monedă globală ori de câte ori se realizează convertibilitatea deplină şi se extinde controlul de capital de protecţie. Pe scurt, sistemul monetar internaţional devine deja bipolar, iar curând va fi tripolar.

SUA ar trebui să accepte şi să promoveze accelerarea acestui proces. Obiectivul ar trebui să fie egalarea poziţiilor internaţionale ale dolarului şi euro în următorul deceniu şi cooptarea renminbi, alături de crearea unor drepturi speciale de tragere DST/. Acest lucru va încuraja China şi alte ţări să intervină în euro şi în dolari. Ar putea interveni în euro dacă cursul euro-dolar este aliniat incorect. Ar putea descuraja deschis acumularea de dolari de către autorităţi străine prin intervenţie compensatorie monetară şi prin taxarea venitului rezultat din rezervele de dolari. Ar putea sprijini crearea unui cont de substituire la FMI, aşa cum a procedat în 1979-1980, prin care autorităţile străine ar putea converti o parte din dolarii lor în DST.

Aceste schimbări nu vor putea rezolva toate problemele sistemului monetar internaţional. Nu vor absolvi SUA de nevoia de a-şi pune casa fiscală în ordine, dar vor accelera reechilibrarea necesară a economiei mondiale şi vor reduce riscul unor viitoare crize.

Te-ar putea interesa și: