În discursul său, Burkus pune la îndoială ipotezele noastre culturale despre păstrarea secretă a salariului și face o pledoarie convingătoare despre cum transparența salarială ar putea aduce beneficii angajaților, organizațiilor și societății.

Vă prezentăm mai jos discursul cercetătorului susținut la conferințele TED.

Cu cât sunteți plătit? Nu răspundeți cu voce tare. Dar gândiți-vă la o cifră. Acum: Cu cât credeți că este plătită persoana de lângă dumneavoastră? Din nou, nu răspundeți cu voce tare.

 La muncă, cu cât credeți că este plătită persoana de la biroul de lângă dumneavoastră? Știți? Ar trebui să știți?

Observați, este un pic inconfortabil pentru mine să vă pun aceste întrebări. Dar recunoașteți — ați cam vrea să știți. Majoritatea dintre noi nu acceptă ideea de a ne face public salariul. Nu ar trebui să îl spunem vecinilor, și cu siguranță nu ar trebui să îl spunem vecinilor de birou. Presupusul motiv e că dacă toată lumea ar ști cât câștigă toată lumea, atunci s-ar declanșa haosul. Ar apărea discuții, certuri, ar putea fi persoane care ar demisiona. Dar dacă motivul acestui conflict este chiar confidențialitatea? Și ce s-ar întâmpla dacă am renunța la ea? Dacă transparența ar crește de fapt simțul corectitudinii și al colaborării într-o companie? Ce s-ar întâmpla dacă am avea o transparență totală a salarizării?

În ultimii câțiva ani, am studiat lideri de corporații și antreprenori ce pun la îndoială filosofia convențională despre conducerea unei firme. Și problema salarizării revine mereu. Iar răspunsurile continuă să surprindă. Se pare că transparența salarizării — împărtășirea sinceră a salariilor în firmă — duce la un loc de muncă mai bun atât pentru angajați, cât și pentru organizație. Când oamenii nu știu ce salariu au comparativ cu colegii lor, probabil cred că au salariul prea mic și chiar că sunt discriminați. Vă doriți să lucrați într-un loc care tolerează ca dumneavoastră să vă simțiți prost plătit sau discriminat? Însă secretizarea salariilor duce exact la asta, și e o practică pe cât de veche, pe atât de răspândită, în ciuda faptului că în Statele Unite, legea protejează dreptul unui angajat de a vorbi despre salariul lui.

 Într-un faimos caz de acum zeci de ani, conducerea revistei Vanity Fair a distribuit o notă numită: „Interzicerea Discuțiilor între Angajați privind Salariile Primite.” „Interzicerea” discuțiilor între angajați despre salariile primite. Acea notă nu a fost bine primită de toată lumea. Scriitori cunoscuți din New York Dorothy Parker, Robert Benchley și Robert Sherwood, toți scriitori ai Algonquin Round Table, au decis să apere transparența și au venit a doua zi la muncă cu salariul scris pe ecusoane agățate la gât.

 Imaginați-vă că apăreți la muncă cu salariul scris pe piept pentru a fi văzut de toată lumea.

 Dar de ce ar dori o firmă să descurajeze discuțiile despre salariu? De ce unele persoane acceptă asta, în timp ce alții se revoltă? Se pare că pe lângă presupusele motive, confidențialitatea salariului este o cale de a economisi mulți bani. Vedeți, păstrarea secretă a salariilor duce la ceea ce economiștii numesc ”asimetrie informațională”. Aceasta este situație în care, într-o negociere, o parte deține semnificativ mai multe informații decât cealaltă. Iar în discuțiile de angajare, promovare sau pentru mărirea anuală, angajatorul poate folosi acest secret pentru a economisi mulți bani. Imaginați-vă cum ați putea negocia o mărire de salariu dacă ați cunoaște salariile celorlați.

 Economiștii avertizează că asimetria informațională poate duce o piață la haos. Cineva lasă fluturașul de salariu pe copiator și dintr-o dată toată lumea țipă la toată lumea. De fapt, ei chiar avertizează că asimetria informațională poate duce la un eșec total al pieței. Și eu cred că suntem aproape de așa ceva. Iată de ce: în primul rând mulți angajați nu știu cum este salariul lor față de al colegilor. Într-un sondaj din 2015 cu 70 000 de angajați, două treimi dintre cei plătiți la valoarea pieței au spus că ei cred că sunt prost plătiți. Și dintre toți cei care cred că sunt prost plătiți, 60% au spus că intenționează să își dea demisia. indifferent de nivelul salariului — prea mic, prea mare sau la valoarea corectă. Dacă ați fi participat la sondaj, ce ați fi spus? Sunteți prost plătiți? Stați puțin — cum puteți ști, pentru că nu aveți voie să vorbiți despre asta?

Apoi, asimetria informațională, confidențialiatea salariului face să fie mai ușor de ignorat discriminarea deja prezentă astăzi pe piață. Într-o raport din 2011 al Institutului de Cercetare a Politicii pentru Femei, diferența de salariu între femei și bărbați era de 23%. De aici vin cei 77 de cenți la un dolar. În cadrul Guvernului Federal, unde salariile sunt fixate la anumite niveluri pe care toată lumea le cunoaște, diferența între sexe se reduce la 11% — și asta înainte de a controla oricare alți factori pentru care economiștii se ceartă dacă să-i controleze sau nu.

 Dacă vrem cu adevărat să eliminăm diferența dintre sexe, poate ar trebui să începem prin afișarea salariilor. Dacă așa arată un eșec total al pieței, atunci transparența rămâne singura cale de a asigura corectitudinea.

Îmi dau seama că făcând public salariul dumneavoastră poate fi stânjenitor, dar nu e mai puțin stânjenitor decât să te întrebi continuu dacă ești discriminat, sau dacă soția sau fiica dumneavoastră, sau sora sunt corect plătite? Transparența râmăne cea mai bună cale de a asigura corectitudinea, iar transparența salariilor face asta.

De aceea liderii antreprenoriali și cei de corporații au făcut experiment cu salariile publice, ani de zile. Precum Dane Atkinson. Dane este un antreprenor în serie care a pus bazele multor companii folosind cofidențialitatea salarială și chiar a fost cazul când a plătit două persoane cu aceeași calificare cu salarii foarte diferite, în funcție de cât de bine au putut negocia. Iar Dane a văzut conflictul rezultat. Așa că la deschiderea noii sale companii, Sum All, s-a angajat să aibă transparență salarială de la început. Iar rezultatele au fost uimitoare. În toate studiile, când oamenii știu cum sunt plătiți și cum e salariul față de cel al colegilor, e probabil să lucreze mai mult, să-și îmbunătățească performanțele, e probabil să se implice și mai puțin probabil să demisioneze.

De aceea Dane nu e singurul. De la inovatori în tehnologie, precum Buffer, până la zecile de mii de angajați de la Whole Foods, unde nu doar că salariul tău este public pentru toată lumea, dar datele de preformanță ale magazinului și departamentului tău sunt pe rețeaua privată a companiei, fiind accesibile tuturor.

Transparența salarială apare în numeroase feluri. Nu există o metodă universală. Unii își postează salariile ca să fie vizibile tuturor. Unii le păstrează doar în interiorul companiei. Unii postează formula de calcul a salariului, iar alții postează nivelurile de salarii și-i distribuie pe toți pe nivelul respectiv. Așadar nu trebuie să faceți ecusoane pe care toți angajații voștri să le poarte la birou. Și nici nu trebuie să fiți singurul care poartă un ecuson făcut acasă. Dar cu toții putem avansa către transparența salarială. Pentru cei dintre voi care au autoritatea de a înainta spre transparență: este momentul de a acționa. Iar pentru cei dintre voi care nu au autoritatea, este momentul să vă cereți drepturile.

Deci cu cât sunteți plătit? Cum e suma asta comparată cu cea a colegilor voștri? Ar trebui să știți. La fel și ei.

Sursa: ted.com