Darren Cahill, în culmea fericirii! Ce a făcut fostul antrenor al Simonei Halep
Fostul antrenor al Simonei Halep are un început de an minunat și se mândrește cu asta pe rețelele de socializare. Ce fotografie a postat acesta la Instastory?
Darren Cahill se mândrește cu performanțele în tenis și cu familia sa
Darren Cahill, în vârstă de 58 de ani, fostul antrenor al campioanei Simona Halep, se bucură de succes pe toate planurile vieții sale. După ce a contribuit la câștigarea primului titlu de Grand Slam al lui Jannik Sinner, la fel cum a făcut și cu Simona Halep, antrenorul australian a împărtășit o fotografie spectaculoasă pe rețelele de socializare.
Cahill este nu doar mândru de performanțele elevilor săi, ci și de familia sa. Împreună cu soția sa Victoria, cu care este căsătorit de 24 de ani, Darren are doi copii frumoși: Tahlia, în vârstă de 18 ani, și Benjamin, în vârstă de 22 de ani.
În cea mai recentă postare pe Instastory, Cahill se mândrește cu fiica sa Tahlia Cahill (foto stânga). Tahlia și Victoria au fost alături de el la Australian Open, unde au susținut, de asemenea, performanțele lui Jannik Sinner, fapt pe care antrenorul a dorit să-l evidențieze.

Tahlia Cahill, fiica fostului mentor al sportivei noastre, Simona Halep, se pare că urmează drumul tatălui său în ceea ce privește sportul. Ea primește lecții de tenis chiar de la tatăl său, Darren, atunci când programul acestuia îi permite.
Are performante foarte bune cu elevul său, italianul Jannik Sinner
Pe plan profesional, Darren Cahill și antrenorul italian Simone Vagnozzi au fost recunoscuți în 2023 pentru performanța lor în tenis. Ei au fost desemnați câștigătorii premiului de cel mai bun antrenor al anului în circuitul profesionist masculin de tenis (ATP), pentru performanţele realizate de elevul lor, italianul Jannik Sinner, potrivit site-ului ATP.
Performanțele remarcabile ale elevului lor, au inclus în 2023 primul său titlu ATP Masters 1.000 la Toronto, finala Turneului Campionilor și poziționarea în top 5 ATP.
În 2023, Sinner a avut un bilanț impresionant de 64 de victorii și 15 înfrângeri, ajungând în semifinalele primului său Grand Slam la Wimbledon. Cu un start glorios în 2024, Sinner a câștigat primul său titlu de Grand Slam la Australian Open, confirmând încă o dată abilitățile de antrenament ale lui Cahill și Vagnozzi.
Vagnozzi a lucrat cu Sinner din februarie 2022, iar Darren Cahill, fost antrenor al unor lideri mondiali ca Andre Agassi şi Lleyton Hewitt, s-a alăturat echipei în iunie 2022, concentrându-se pe dezvoltarea mentalului jucătorului italian.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




