Halep e susținută de Cahill

Atac devastator al fostului antrenor al Simonei Halep, Darren Cahill, la adresa celor care instrumentează cazul de dopaj al tenismenei. Într-o postare pe Instagram, Cahill infierează atitudinea celor de la Agenției Internaționale pentru Integritatea Tenisului (ITIA), Federației Internaționale de Tenis (ITF) și Asociației Tenisului Feminin (WTA), și spune că fost sa elevă nu are parte de un tratament corect.

După ce tenismena a anunțat că verdictul a fost amânat încă o dată, Cahill a avut un mesaj mai mult decât acid la adresa forurilor din tenis.

„Încă o amânare. Detaliile acestui caz vor ieși în cele din urmă la iveală. Dar indiferent de verdict procesul a fost gestionat îngrozitor de către ITF și ITIA. Zero grijă sau preocupare pentru sportivă și bunăstarea ei. În timp ce cazul este tărăgănat de aproape 12 luni, fără să fi venit verdictul” a scris tehnicianul australian.

Fostul tehnician al româncei spune că ceea ce s-a întâmplat cu Halep nu ar mai trebui să se mai întâmple vreodată cu alt sportiv.

„Respect programul de testare și procesele corecte. Acesta a fost oricum, dar nu corect. Simona are dreptul de a merge înainte cu cariera ei și / sau cu viața ei. În acest moment, nu poate face nici una, nici alta. Niciun jucător nu ar trebui să treacă vreodată printr-o serie de amânări precum asta.

WTA, conducerea și consiliul jucătorilor trebuie să se descurce mai bine pentru a se asigura că jucătorii au parte de protecție. Și dreptul la o judecare mai rapidă. Momentan, nu au niciuna”, a mai scris Darren Cahill pe contul său de Instagram.

Dezamăgire mare pentru româncă

Sportiva din Constanța s-a declarat „teribil de dezamăgită”, întrucât procesul cu ITIA continuă să fie tergiversat. Sportiva noastră va fi ștearsă din clasamentul WTA, iar cariera ei rămâne în aer!

„Astăzi am aflat că decizia în cazul meu, care era așteptată săptămâna aceasta, va fi amânată în continuare! Sunt teribil de dezamăgită, după ce în mod constant am cerut să fiu judecată. E greu de explicat impactul emoțional pe care aceste amânări l-au avut și îl au asupra mea”, este anunțul pe care Simona Halep l-a făcut pe Instagram.

Simona Halep a evoluat ultima dată în circuitul WTA în finalul lui august 2022, la US Open. Acolo a și fost depistată pozitiv cu o substanță interzisă, roxadustat.