Așadar, europarlamentarul a explicat că nu există niciun impediment legal ca în România să fie alegeri comasate. În schimb, spune el, decizia este una strict politică și trebuie luată cât mai repede.

Nu există impediment legal pentru alegeri comasate în România

Daniel Buda a explicat că această decizie trebuie să fie luată în două săptămâni. În caz contrar, vom avea parte de „nişte dificultăţi majore”.

În opinia lui, este foarte important ca această decizie să fie luată „de îndată”. Astfel, partidele vor ști ce au de făcut.

„Partidele politice (…) trebuie să ia această decizie undeva în două săptămâni, pentru că, dacă nu, atunci o să avem nişte dificultăţi majore, de a armoniza totuşi aspectele legislative, în sensul că sunt nişte etape cu care se anunţă alegerile, şi europarlamentare, şi cele locale, ş.a.m.d. De aceea este foarte important ca această decizie să fie luată de îndată, până la urmă să ştie şi partidele ce au de făcut”, a declarat Daniel Buda la Parlamentul European, conform Agerpres.

alegeri, comasare alegeri
SURSA FOTO: Dreamstime

Europarlamentarul spune că niciun alt tip de alegeri nu se completează atât de bine

De asemenea, acesta a susținut că nu există riscul ca alegătorii să fie puşi în dificultate din cauza numărului mai mare de buletine de vot în urma comasării.

Daniel Buda a explicat că există şapte state din Uniunea Europeană unde alegerile europarlamentare au loc în același timp cu alte tipuri de alegeri.

„Din punct de vedere al oportunităţii, sigur că totdeauna spunem noi că democraţia costă. Costă democraţia, dar dacă poţi să nu ai aceleaşi cheltuieli sau există cheltuieli pe care le poţi evita, de ce să nu faci această chestiune?”, a mai spus europarlamentarul.

Acesta a susținut și că decizia de comasare reprezintă „cea mai bună ocazie pentru clasa politică din România de a pune pe masa alegătorului din România care îi sunt viziunile şi opţiunile pentru ceea ce înseamnă dezvoltarea şi modernizarea României”.

În opinia sa, niciun alt tip de alegeri nu se completează atât de bine ca alegerile locale cu cele europarlamentare.

„Niciun alt tip de alegeri nu se completează atât de bine ca alegerile locale cu cele europarlamentare, legat de ceea ce înseamnă dezvoltare a comunităţilor la nivel naţional”, a conchis Daniel Buda.