Dani Mocanu scapă definitiv de închisoare. Fusese condamnat la peste 6 ani de închisoare
SURSA FOTO: Facebook, Dani Mocanu
Manelistul Dani Mocanu a scăpat definitiv de acuzațiile de proxenetism, spălare de bani și constituire de grup infracțional organizat, după ce Curtea de Apel Ploiești a constatat prescrierea faptelor.
În primă instanță, Tribunalul Dâmbovița îl condamnase pe Dani Mocanu la 6 ani și 5 luni de închisoare cu executare, însă hotărârea Curții Constituționale privind prescripția a dus la anularea pedepsei.
Curtea de Apel Ploiești constată prescrierea faptelor lui Dani Mocanu
În ianuarie, manelistul a fost exonerat de acuzația de constituire a unui grup infracțional organizat. Ulterior, prin decizia din 12 august a Curții de Apel Ploiești, au fost prescrise și acuzațiile de proxenetism și spălare de bani, ceea ce a dus la închiderea definitivă a dosarului penal.
Într-un mesaj adresat fanilor săi pe rețelele de socializare, Mocanu a anunțat că a scăpat de mandatul de executare a pedepsei, atribuind reușita deciziei instanței și prescrierii faptelor.
„Am o veste bună pentru voi, Dumnezeu m-a ajutat și am scăpat de acest mandat!”, le-a spus Mocanu fanilor săi, într-un mesaj distribuit pe rețelele de socializare.

Acesta nu este singurul dosar în care a fost implicat
Amintim că acesta nu este singurul dosar în care a fost implicat. În aprilie 2022, Curtea de Apel Pitești l-a condamnat definitiv la o amendă penală de 15.000 lei pentru incitare la ură sau discriminare, după ce în 2019 publicase pe YouTube un videoclip cu mesaje împotriva femeilor.
Tot în 2022, manelistul a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor, după un conflict violent produs la o benzinărie din Pitești.
Manelistul l-a promovat recent pe Nicușor Dan
Manelistul Dani Mocanu a lansat recent seara piesa „Pro Europa”. Aceasta a venit cu câteva săptămâni înainte de alegerile locale, iar videoclipul, care conține imagini cu Nicușor Dan și steagurile Uniunii Europene și României, a acumulat rapid peste 120.000 de vizionări.
În descrierea oficială a piesei de pe YouTube, Dani Mocanu a susținut că videoclipul reprezintă doar un act artistic realizat din propria inițiativă, fără vreun angajament politic sau recompensă financiară. În noiembrie 2024, înaintea alegerilor prezidențiale, artistul a lansat o manea de susținere pentru candidatul PNL Nicolae Ciucă, lăudându-l ca pe un „om care nu s-a gândit la viața lui când a fost nevoie să-și apere țara”. În paralel, și alți maneliști s-au implicat în promovarea unor politicieni.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





