Viorica Dăncilă a precizat în timpul dezbaterii moțiunii de cenzură beneficiile pe care guvernarea PSD le-a adus României.

”Noi am crescut salariul minim de la 1250 lei în 2016, la 2080 lei, respectiv 2350 lei pentru românii cu studii superioare. Ştiu că nu sunteţi de acord, că voi ştiţi să tăiaţi. Punctul de pensie a crescut de la 871 lei în 2016 la 1265 lei. Am redus impozitul pe venit de la 16% la 10%. Avem un impozit de 1% pentru IMM-uri, care înseamnă 94% din totalul celor 600.000 de firme înregistrate la Registrul Comerţului, şi un impozit de doar 5% pe dividende. Nu există ţară în Uniunea Europeană care să aibă o fiscalitate mai prietenoasă pentru mediul de afaceri. Vorbiţi de investiţii, dar doar în primele şase luni ale anului investiţiile totale din economie s-au majorat cu 12,4%, cea mai ridicată dinamică de după criză. Iar investiţiile străine directe în ţara noastră au depăşit 2,9 miliarde euro, fiind cu 22% peste cele din perioada corespunzătoare a anului precedent, adică cu 532 milioane euro mai mari”, a declarat Viorica Dăncilă.

De asemenea, aceasta a mai declarat că PNL a triplat datoria publică a țării pe durata guvernării în perioada 2009-2011 și că absorbția fondurilor europene a fost zero.

”Ce aţi făcut voi pentru români? Aţi triplat datoria publică a României în 2009-2011, de la 13,4% din PIB, cât era în 2008, la 34% din PIB în 2011. În 2016, guvernarea USR-Cioloş a redus veniturile statului cu 10 miliarde lei faţă de 2015, concomitent cu majorarea datoriei publice cu 22 miliarde de lei. Aceeaşi guvernare în care absorbţia fondurilor europene a fost zero”, a adăugat premierul.

Fostul premier a continuat să explice realizările făcute de PSD. Potrivit acesteia, partidul social democrat a adus România în topul primelor 10 țări în ceea ce privește rata de contractare a fondurilor europene.

”Potenţialul de dezvoltare a României este astăzi dublu faţă de media UE. Suntem a zecea ţară din UE ca rată de contractare a fondurilor europene. Ocuparea forţei de muncă este la maximul ultimilor 17 ani. Avem cea mai mică rată a şomajului din ultimii 30 de ani şi un număr record de angajaţi în ultimii 20. În timpul acestei guvernări – şi nu al guvernărilor voastre – liderul mondial de clasificare a indicilor bursieri a decis ca România să dobândească statutul de Piaţă Emergentă, ca ţară atractivă pentru investitori, şi precizează că această reclasificare vine după optimizările implementate de autorităţile române. Nu voi, ci noi am dotat toate spitalele judeţene cu computere tomograf şi RMN, noi am crescut suprafaţa irigabilă a României de la 300.000 de hectare în 2016, la 1,4 milioane de hectare în prezent. Noi am aprobat programul PNDL 2, prin care 7179 de proiecte locale în valoare de peste 30 de miliarde de lei au demarat; proiecte pe care le vedeţi cu toţii, în special în mediul rural, proiecte ce vizează introducerea reţelelor de apă şi canal, modernizarea drumurilor, refacerea şi modernizarea şcolilor. 441 de proiecte din PNDL 2 au fost deja finalizate, iar românii beneficiază de rezultatele lor”, a mai spus Dăncilă.

În plus, liderul PSD a reamintit că Guvernul pe care l-a condus a mărit pensiile și salariile și a implementat proiecte prin care tinerii pot beneficia de împrumuturi fără dobândă.

”Noi am majorat pensiile şi am sprijinit un milion de fermieri. Noi am adoptat programul “O familie, o casă” şi programul „Investeşte în tine” prin care tinerii pot beneficia de împrumuturi fără dobândă. Nu voi şi guvernele voastre, ci guvernul actual a făcut toate aceste lucruri. Şi multe altele, pe care le cunoaşteţi foarte bine, dar le ignoraţi deliberat cu ipocrizia care vă caracterizează şi vă uneşte”, a conchis premierul.