Capital: Imobiliarele sunt principala activitate a Willbrook în România. De la o piaţă care are probleme serioase aţi decis să vă extindeţi într-un domeniu cu probleme şi mai mari: media. De ce?
Daiana Voicu: În primul rând, nu ne-am extins încă activitatea în media. Am început nişte negocieri şi ne-am arătat interesul pentru preluarea unei televiziuni. Nu ştiu în ce măsură acestea vor fi finalizate şi când, dar este clar că avem un interes destul de puternic în orice industrie în momentul acesta, în care preţul face sens. Se pare că este un moment în care preţul începe să facă sens, mai ales în media. În sfârşit această criză începe să îşi arate puţin oportunităţile, pentru că ne-am confruntat timp de 4-5 ani cu o criză fără oportunităţi şi iată că apar primele situaţii mai inflamate în care industrii ajung să coboare preţul şi să găseşti şi active interesante.
Capital: Aţi anunţat că luna aceasta veţi finaliza achiziţia The Money Channel. Cu cine aţi negociat în această tranzacţie şi care este valoarea acesteia?
D.V.: Ne interesează TMCTV pentru că este un vechi colaborator de-al nostru pe zona de business, este o televiziune de nişă care nu este invadată de politic în măsura în care sunt celelalte televiziuni în acest moment. În sensul acesta am făcut o ofertă. Oferta a venit natural din colaborarea pe care noi o avem de câţiva ani cu ei şi din relaţia apropiată pe care o avem cu Sorin Freciu şi cu managementul acestei televiziuni. Sorin Freciu este partenerul nostru de discuţii şi la un moment dat vom înţelege dacă este un drum comun sau dacă nu este cazul să ne unim intenţiile în promovarea acestei televiziuni. Deocamdată nu putem oferi detalii legate de valoarea tranzacţiei. Probabil că abia prin luna septembrie să ne clarificăm intenţiile. Ori mergem împreună, ori ne oprim şi fiecare îşi vede de treaba lui, dar dorinţa reală este foarte pozitivă. Noi credem în Money Channel şi, probabil, cu forţa grupului pe care îl reprezint vom reuşi şi noi să contribuim la dezvoltarea ei. Eu zic că este momentul potrivit să începem să targetăm şi alte industrii. Noi vom rămâne cu Money Channel oricum pe termen lung, indiferent de succesul acestei tranzacţii.
Capital: Preţul este o piedică în luarea unei decizii definitive?
D.V.: Nu preţul este la mijloc. Sunt alte aspecte care ţin de partea de organizare şi de logistică a unei astfel de tranzacţii.
Capital: De ce derulaţi negocierile prin Sorin Freciu şi nu prin Elan Schwartzenberg, care este proprietarul grupului Realitatea Media, din care face parte şi The Money Channel?
D.V.: Probabil că Sorin are un mandat în ceea ce priveşte managementul lui TMCTV, domnul Elan Schwartzenberg fiind acţionarul majoritar al grupului. Probabil că au şi ei structurile lor interne şi fiecare are atribuţiile lui. Ne-a făcut mare plăcere dialogul cu Sorin Freciu şi a fost un factor decisiv în continuarea discuţiilor pentru această televiziune.
Capital: Să înţeleg că nu aţi purtat negocieri cu Elan Schwartzenberg privind achiziţia The Money Channel?
D.V.: Am avut discuţii foarte concrete cu Elan Schwartzenberg vizavi de relocarea trustului său, a televiziunii Realitatea în mod special, în clădirea noastră de pe DN1. S-a semnat un contract de închiriere cu domnul Elan Schwartzenberg şi cu trustul Domniei sale şi noi acum pregătim studiourile şi spaţiul pentru a putea fi livrat către clientul nostru din 1 octombrie. Sunt două lucruri diferite şi nu au legătură una cu alta. Trustul Realitatea a contractat aceste spaţii în clădirea noastră şi constituie pentru noi un client principal în această clădire, alături de Pfizer şi alte companii pe care le acomodăm acolo. Iar dorinţa noastră de a fi alături de TMCTV şi de a ne implica în managementul şi în operarea ei este cu totul altceva.
Capital: Presupun că în măsura în care tranzacţia se va finaliza, studiourile TMCTV vor fi mutate şi ele tot acolo.
D.V.: Nu neapărat. Va depinde foarte mult de deciziile noului management.
Capital: Mutarea Realitatea în Platinum va implica toate produsele media ale trustului sau este vorba doar de studiouri?
D.V.: Nouă ni s-au comandat în mod special aceste studiouri pe care le facem împreună cu specialiştii de la Realitatea. Suprafaţa închiriată este de 3.000 mp, din care aproape jumătate o constituie studiourile. Nu ne interesează pe cine mută în restul spaţiilor. Investiţia în amenajări este un efort pe care îl facem şi noi şi domnul Elan Schwartzenberg. Pot să vă spun că toată amenajarea depăşeşte suma de 1,5 mil. euro. Chiria medie pentru clădirea noastră se duce undeva între 14 şi 16 euro/mp/lună şi ei sunt în aceşti parametri.
Capital: De ce aţi ales acest moment pentru a intrat pe piaţa media? Vă simţiţi mai confortabil ştiind că Realitatea Media este acum în proprietatea unui investitor imobiliar, adică Elan Schwartzenberg?
D.V.: Decizia de mutare a venit din partea lor şi nu a fost relaţionată absolut în niciun fel de transformările prin care a trecut echipa lor şi structura de acţionariat şi de management a Realitatea TV. Nu ne interesează ce se întâmplă acolo. 
Capital: Aţi mai avut relaţii de afaceri cu Elan Schwartzenberg, poate în zona imobiliară?
D.V.: Nu. Absolut nicio relaţie de business. Este primul contract pe care îl semnăm cu domnul Schwartzenberg.
Capital: Cine a semnat contractul de închiriere din cadrul Realitatea Media: Sebastian Ghiţă sau Elan Schwartzenberg?
D.V.: Noi am discutat cu proprietarul acestui trust. Nu am căutat să ne interesăm sau să înţelegem care este structura lor internă de management. Este problema lor şi cred că şi-au clarificat-o sau cel puţin este în curs de clarificare. Domnul Elan Schwartzenberg a fost partener de discuţie în calitate de proprietar. Pe partea de Money Channel trebuie să recunosc că intenţia noastră de implicare în acţionariat a venit pur şi simplu dintr-o amiciţie pe care o am cu domnul Freciu.
Capital: În eventualitatea preluării vă gândiţi la restructurări?

D.V.: Probabil că restructurări se impun doar prin prisma unor constrângeri financiare, în niciun caz din lipsa performanţei sau din lipsă de profesionalism.
Capital: Aţi  luat în calcul o eventuală extindere a achiziţiei şi asupra altor produse din trustul media Realitatea?
D.V.: Nu ne interesează absolut niciun produs media care are în conţinut şi zona politică. Money Express este unul dintre produsele de vârf ale industriei media româneşti, dacă mă întrebaţi pe mine, fără să fiu o cunoscătoare sau să am foarte mult „background“ în media. Este o revistă scoasă impecabil, are această asociere cu The Economist. Cred că i-a ajutat foarte mult această asociere. Pe noi nu ne interesează decât zona de business.
Capital: În aceste condiţii vă gândiţi şi la alte produse din trust?
D.V.: Nu am avut o asemenea discuţie. Nu am atins zona Money Express, dar, ştiţi cum e: apetitul vine mâncând. Haideţi să vedem dacă este posibil parteneriatul cu Money Channel.
Capital: Veţi crea o divizie separată în cadrul Willbrook pentru coordonarea afacerilor de pe piaţa media?
D.V.: Noi suntem structuraţi, în general, pe divizii. Avem divizie de real estate, divizie de property management, de medical, probabil că va fi şi o divizie de media. Dar este prematur să gândim o structură.
Capital: Ce strategie aveţi pe zona media?
D.V.: Din păcate, pe zona de media, nu văd o dezvoltare orizontală. Nu am încercat să ne implicăm în această industrie cu gândul de a ne extinde. Interesul nostru este punctual pe un produs de business. Nu ne interesează altceva. Nu ne dorim altceva.
Capital: În acest caz poate fi privită acţiunea Willbrook ca pe un ajutor pe care i-l daţi lui Sorin Freciu?
D.V.: Este un ajutor pe care i-l dăm lui Sorin Freciu şi pe care TMCTV ni-l dă nouă ca grup, în capacitatea noastră de a înţelege piaţa şi paşii pe care îi facem în acest business.
Capital: Cum vedeţi dumneavoastra piaţa media în acest moment şi în ce direcţie credeţi că se îndreaptă?
D.V.: Îmi e greu să vorbesc despre piaţa media, când eu nu ştiu prea bine ce se întâmplă în piaţa de real estate. Noi credem că suntem specialişti în piaţa imobiliară şi uite că am ajuns la o intersecţie în care foarte mulţi fac proiecţii şi dau soluţii, însă din păcate nu văd soliditatea niciuneia dintre ele. Piaţa media probabil că este mult mai răvăşită decât piaţa de real estate şi nici aici soluţiile nu sunt imediate, nici clare şi nici sigure. Cred că toate industriile, în momentul acesta, sunt în pericolul de a nu mai avea o strategie constantă şi pe termen lung. Cred că vom deveni adepţi ai: văzând şi făcând. Cine are capacitatea de a fi cât mai flexibil, să îşi ajusteze cât mai rapid structura organizatorică, cultura corporatistă şi să tragă din volan, cât mai repede, în dreapta sau în stânga este un câştigător. Va fi un teren de bătălie cu mulţi eroi.
Capital: Extinderea pe zona de media aţi discutat-o şi cu Eyal Ofer?
D.V.: Categoric. Am discutat şi cu domnul Ofer. El nu are absolut niciun interes pe zona de media. Este unul din personajele care, din păcate, au dorit să adopte un stil foarte „low profile“.
SCURT CV

  • Daiana Voicu (42 de ani) este managing partner al Willbrook International, companie care administrează şi dezvoltă proiecte imobiliare pentru mai multe fonduri de investiţii
  • Willbrook International a investit în România circa 500 mil. euro, în principal în zona imobiliară
  •  A locuit mai bine de cinci ani la Londra, unde a studiat la London Business School, obţinând o diplomă de Master of Economics
  • A absolvit Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti