Chiar fără dezechilibrele macroeconomice cu care se confruntă România, comportamentul iraţional din piaţa muncii nu poate continua la infinit.

Piaţa muncii din România trece printr-o perioadă asemănătoare anilor de creştere explozivă a companiilor de internet din SUA în 1998-2000. Candidaţii la posturi cer salarii mari, fără legătură cu ce pot oferi firmei, şi schimbă locul de muncă la numai câteva luni. În sectorul energetic, de exemplu, muncitorii refuză să fie plătiţi în funcţie de productivitate, agăţându-se de sistemul anacronic al sporurilor care nu au nimic de-a face cu performanţa.

Efectul cel mai palpabil al acestor tendinţe este creşterea salariilor – lucru perceput ca benefic. Pe termen lung însă, dezechilibrul între salarii şi productivitate va perpetua comportamentul iraţional din piaţa forţei de muncă.

Deocamdată, cei care văd criza determinată de dezechilibrul dintre cerere şi oferta de forţă de muncă sunt în minoritate. Sinistra tradiţie stângistă a României face ca munca să fie, încă, privită de mulţi ca o asuprire, o relaţie în care angajatul îşi subordonează aspiraţiile în serviciul unui patron. În acest context, creşterea puterii angajaţilor în procesul de recrutare pare o bine-venită echilibrare a unui raport de forţe inerent inechitabil.

Aidoma efervescenţei din companiile internet în 1999, angajaţii îşi permit aproape toate mofturile, conştienţi fiind de „foamea“ de forţă de muncă. Angajatorii au opţiuni limitate şi deloc convenabile – fie satisfac măcar parţial doleanţele angajaţilor, fie riscă încetinirea creşterii firmei şi devansarea ei de concurenţi dispuşi să facă din mofturi beneficii.

Acest boom în piaţa muncii (din perspectiva angajaţilor) va fi însă inevitabil urmat de trezirea la realitate pe care o va aduce un bust. Exemplul cel mai bun este crahul bursier din 2000 din SUA, care a trântit companiile de internet cu picioarele de pământ. Cei care până atunci îşi schimbau locul de muncă măcar odată pe an (pentru câteva mii de dolari în plus) s-au trezit căutând slujbe de chelner. Apartamentul de lux din Manhattan era înlocuit de o cameră mică din locuinţe modeste, împărţite cu alţii.

Chiar fără dezechilibrele macroeconomice cu care se confruntă România, comportamentul iraţional din piaţa muncii nu poate continua la infinit. Ţinând cont de acele dezechilibre, între care decuplarea dintre creşterea salariilor şi productivitate ocupă un loc de frunte, riscul unei corecţii mai brutale în ciclul economic este cu atât mai mare.

Când (nu dacă) acea corecţie va avea loc, revenirea la realitate va fi incomodă pentru toată lumea. Ponderea excesivă a consumului în creşterea economică a României face ca o contracţie în piaţa muncii să aibă consecinţe imediate, negative şi de anvergură pentru restul economiei.

În tot acest context, este îngrijorător faptul că politicile economice ale Guvernului nu încearcă să încline balanţa creşterii economice în favoarea productivităţii. Semnalele Băncii Naţionale în legătură cu creşterea creditării şi politica salarială nu par să fie luate în serios. În ansamblu, economia stă călare pe o bombă, al cărei fitil ar putea foarte bine să fie piaţa muncii.

Andrei Postelnicu, Analist 

Te-ar putea interesa și: