Rusia, vizată de noi sancțiuni. UE analizează introducerea unor restricții mai dure

Discuțiile privind introducerea unor noi sancțiuni au început ca răspuns la ceea ce Occidentul a condamnat drept o nouă escaladare în războiul din Ucraina.  UE a fost impulsionată miercuri de retorica nucleară a președintelui Vladimir Putin, anunţul unei mobilizări parţiale pentru război şi sprijinul pentru planurile de anexare efectivă a unor părţi din estul Ucrainei.

De asemenea, miniştrii de Externe ai UE au convenit joi, 22 septembrie, să pregătească noi sancţiuni împotriva Rusiei, iar diplomatul de vârf al blocului a spus că acestea vor consta în măsuri „economice şi individuale”.

La rândul său, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că restricțiile vor include „controale suplimentare la exporturile de tehnologie civilă”, conform reuters.com

Trei diplomaţi UE de la Bruxelles au declarat că noile sancţiuni se vor concentra în jurul unui plafon al preţului petrolului, care să corespundă celui convenit de G7.

„Ne aşteptăm, de asemenea, la mai multe listări ale unor persoane”, a spus unul dintre diplomaţi, notează sursa menționată.

Unele dintre surse au indicat o listă întocmită de cel mai proeminent critic intern al lui Putin, Alexei Navalni, cu 6.676 de persoane pe care le-a numit „mituiţi şi susţinători ai războiului”, ca inspiraţie pentru propria listă neagră a UE, care include până în prezent 108 entităţi şi 1.206 persoane.

Unele ţări doresc să vizeze rudele şi asistenţii apropiaţi ai celor deja sancţionaţi, pentru eludarea măsurilor actuale. Dar ţările UE nu au convenit să recunoască o astfel de ocolire a sancţiunilor drept infracţiune în interiorul blocului.

Totodată, ei vor trebui să decidă ce să facă cu ruşii care fug din serviciul militar obligatoriu, după ce cele trei naţiuni baltice din estul UE au declarat că nu le vor oferi refugiu. Finlanda şi Polonia au restricţionat sosirile ruşilor, dar UE în ansamblu a respins până acum o interdicţie generală de călătorie.

Ungaria a îndemnat împotriva unor noi sancțiuni anti-Rusia

Ministrul maghiar de Externe, Peter Szijjarto, a spus marți, 20 septembrie, că UE nu ar trebui să ia în considerare noi sancţiuni împotriva Rusiei. Potrivit oficialului din Ungaria, acestea nu ar face decât să adâncească actuala criză energetică.

„UE ar trebui să nu mai vorbească despre al optulea pachet de sancţiuni, ar trebui să nu mai semnaleze măsuri care nu ar face decât să adâncească criza furnizării de energie”, a declarat Peter Szijjarto.