Cutremur total în Europa! Anunțul cumplit venit astăzi, 26 martie: Situaţia devine înfricoşătoare
SURSA FOTO: Dreamstime
La o zi distanță după ce Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenko au convenit ca Rusia să staționeze arme nucleare tactice în Belarus, Bulgaria a îndemnat reluarea negocierilor de pace pentru a se evita folosirea armelor nucleare în Ucraina.
Bulgaria îndeamnă reluarea negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina
Duminică, 26 martie 2023, la o zi distanță după ce Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenko au convenit ca Rusia să staționeze arme nucleare tactice în Belarus, fără încălcarea Tratatului de Neproliferare Nucleară (NPT), vicepreşedintele Bulgariei, Ilijana Iotova, a îndemnat reluarea negocierilor de pace dintre Moscova și Kiev.
Potrivit spuselor sale, „situația devine tot mai periculoasă și înfricoșătoare”, iar „armele tot mai multe conduc la decizii imprevizibile şi acum ameninţarea este reală”.
„Situaţia devine tot mai periculoasă şi înfricoşătoare, din acest motiv şi preşedintele bulgar Rumen Radev cere încontinuu negocieri. Aceasta este dorinţa Bulgariei, întrucât armele tot mai multe conduc la decizii imprevizibile şi acum ameninţarea este reală. Dar sper că în cele din urmă raţiunea va prevala. Şi că, în acest caz, este vorba mai mult despre ameninţări decât despre acţiuni reale”, a declarat, duminică, Ilijana Iotova, relatează agenția germană de presă „Deutsche Presse-Agentur”.
Germania acuză Rusia de „o nouă tentativă de intimidare nucleară”
Declarația ei a fost făcută la doar câteva minute distanță după ce Guvernul de la Berlin a acuzat Rusia de „o nouă tentativă de intimidare nucleară”.
„Nu ne vom lăsa deviaţi de la direcţia noastră de aceste ameninţări. Comparaţia făcută de către preşedintele Putin cu rachetele nucleare ale NATO este greşită şi nu poate servi ca justificare. Belarusul ”contravine” angajamentului pe care şi l-a asumat de a rămâne un teritoriu neînarmat nuclear”, a declarat, duminică, un oficial din cadrul Ministerului Afacerilor Externe din Germania, sub protecția anonimatului, pentru agenția de presă AFP.
Rusia va staţiona arme nucleare tactice în Belarus
Sâmbătă, 25 martie 2023, Vladimir Putin a explicat că decizia de a staționa arme nucleare tactice în Belarus nu va încălca Tratatul de Neproliferare Nucleară (NPT), amintind că Statele Unite ale Americii au desfăşurat arme nucleare pe teritoriul unor state europene.
„Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a ridicat de mult timp problema staţionării de arme nucleare tactice în Belarus. Am convenit cu Lukaşenko că vom amplasa arme nucleare tactice în Belarus fără încălcarea regimului de neproliferare. Rusia va finaliza până la 1 iulie construcţia unui siloz pentru arme nucleare tactice în Belarus.
Rusia nu va transfera în fapt controlul acestor arme Minskului. Rusia are staţionate deja în Belarus zece avioane capabile să poarte arme nucleare tactice. Începând din 3 aprilie, vom începe să antrenăm echipaje. Şi la 1 iulie vom termina construcţia unui siloz special pentru armele nucleare tactice pe teritoriul Belarusului”, a declarat președintele Rusiei, potrivit agenției ruse de presă TASS.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





