Cutremur de 5,3 grade pe Richter! Informații complete INFP despre seism
SURSA FOTO: Dreamstime-cutremur
Un cutremur important, cu magnitudinea de 5,3 grade, a avut loc în seara zilei de joi. Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP) a oferit primele informații. Unde a avut loc seismul?
Cutremur de 5,3 grade pe Richter în Japonia
În seara de joi, la 22:43:20, ora locală a României, s-a produs un seism cu o magnitudine de 5,3 grade pe scara Richter, potrivit INFP.
Seismul s-a petrecut în proximitatea coastei de est a insulei Honsu din Japonia.
INFP anunță că Seismul s-a produs la adâncimea de 15 kilometri. El a avut loc în apropierea acestor orașe:
- Katori-shi (13 km NV)
- Ryugasaki (18 km NE)
- Narita (20 km N)
- Ushiku (21 km E)
- Kashima-shi (24 km V)
- Ishioka (26 km S)
- Toride (26 km E)
- Sakura (30 km NE)
- Shiroi (32 km NE)
- Moriya (33 km E)
Autoritățile japoneze nu au raportat victime.
Activitatea seismică în Japonia este rezultatul mișcării plăcilor tectonice din zona Pacificului de Vest. Japonia se află într-o regiune cunoscută sub denumirea de „Inelul de Foc al Pacificului”, unde plăcile tectonice sunt în permanență în mișcare.
Acest fenomen este cauzat de activitatea vulcanică și de frecventele cutremure care au loc în zonă. Mișcările plăcilor tectonice pot provoca cutremure de diferite magnitudini, tsunami-uri și alte fenomene asociate, care afectează în mod regulat Japonia și regiunile învecinate.

Serie de cutremure pe 29 februarie
Un seism cu magnitudinea de 4,2 grade a fost înregistrat, ieri, în zona seismică Vrancea, situată în apropierea Buzăului.
Pe data de 29 februarie 2024, la ora 11:25:46, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului a notificat apariția unui cutremur cu magnitudinea de 4,2 în zona seismică Vrancea, în apropiere de Buzău.
Cutremurul a avut loc la o adâncime de 140,0 km și a fost resimțit în orașele din apropiere. Epicentrul a fost localizat la 57 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 59 km vest de Focșani, 60 km nord-vest de Buzău, 64 km est de Brașov și 80 km nord-est de Ploiești.
Pământul s-a cutremurat și în Rusia. Tot ieri, la data de 29 februarie 2024, la ora 08:24:33, conform orei locale din România, a avut loc un cutremur semnificativ la nord de arhipelagul Severnaia Zemlea, situat în apele rusești ale Oceanului Arctic.
Cutremurul a avut o magnitudine de 5,2 grade și s-a produs la o adâncime de 10,0 km.
Pe data de 29 februarie 2024, la ora locală 04:13:05, un cutremur semnificativ a avut loc și în apropierea coastelor estice ale insulei Honshu, Japonia. Seismul a avut o magnitudine de 5,2 și s-a produs la o adâncime de 20,0 km.
Totodată, un cutremur cu magnitudinea de 5,4 grade pe scara Richter a zguduit Filipinele joi dimineață, stârnind o agitație puternică printre locuitori. Seismul s-a produs la o adâncime de doar 11 km, iar oamenii au resimțit cu intensitate această eveniment seismic. La ora 00:23 UTC (02:23, ora României), cutremurul a lovit insula Mindanao din Filipine, care este a doua ca mărime.
Jurnalistă în cadrul Capital.ro din august 2023, cu experiență de peste 6 ani în presă și content writing.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




