Lovitură pentru Viktor Orban! Liderii europeni au reacționat după ce premierul maghiar s-a opus acordării de ajutor Ucrainei și aderării Kievului la Uniunea Europeană.

Lovitură pentru Viktor Orban! UE susține în continuare Ucraina

Vineri, pe data de 15 decembrie, Orban a respins prin veto un acord privind un ajutor de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina. Asta în contextul în care pentru o astfel de decizie, este nevoie de unanimitate. Cu toate acestea, liderii europeni asigură că Ucraina poate conta pe UE. Aceștia speră că se va ajunge la un consens în cadrul următorului summit, de la începutul lui 2024.

Viktor Orban a avertizat, totodată, că încă este în măsură să blocheze procesul de aderare a Kievului la blocul comunitar, chiar dacă s-a ajuns la un acord în acest sens. Dar în timpul discuțiilor privind programul de ajutor pentru Ucraina de 50 de miliarde de euro pe patru ani. Prin urmare, ceilalți 26 de lideri europeni nu au putut face nimic.

Kremlinul a salutat atitudinea premierului maghiar

Nu este un secret faptul că Orban este un apropiat al lui Vladimir Putin. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, s-a declarat „impresionat” de atitudinea lui. În același timp, a criticat decizia „politică” a Uniunii Europene de a începe negocierile de aderare cu Kievul, considerată de Moscova ca având potențialul de a destabiliza blocul.

Premierul ungar critică adesea Uniunea Europeană în context electoral intern. Vineri, pe 15 decembrie, acesta a afirmat la radioul public maghiar că a blocat programul de asistență pentru Ucraina pentru a se asigura că Budapesta va primi fondurile solicitate din bugetul european.

UE deblocase 10 miliarde de euro din fondurile alocate Ungariei

Înainte de deschiderea summitului, UE anunțase 10 miliarde de euro din fondurile alocate Ungariei după adoptarea unei legi privind independența justiției. Bruxelles-ul menține însă în continuare blocarea aproximativ 20 de miliarde de euro. Asta din cauza repetatelor atacuri asupra statului de drept în Ungaria.

Reluarea negocierilor bugetare în ianuarie va oferi „o oportunitate excelentă pentru Ungaria de a sublinia că ar trebui să primească fondurile cuvenite”, a declarat Viktor Orban. Însă liderii europeni reafirmă angajamentul de a susține financiar Ucraina din partea UE, „indiferent de circumstanțe”.