Cutremur în România! A avut loc recent. Unde a fost resimțit seismul?
SURSA FOTO: Dreamstime
Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP) a informat recent că un cutremur s-a produs în noaptea de luni spre marți în Galați.
Cutremur în România! A avut loc recent. Unde a fost resimțit seismul?
Totodată, seismul a avut magnitudinea de 3,4 grade pe scara Richter, la adâncimea de 13km. Potrivit informațiilor transmise de INFP, acesta a avut loc la ora 23:18. Cutremurul a fost resimțit în mai multe orașe, printre care Galați și Brăila.
„În ziua de 10 Ianuarie 2022 la ora 23:18:40 (ora locală a României) s-a produs în MOLDOVA, GALATI un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.4, la adâncimea de 13km.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 23km V de Galati, 27km NV de Braila, 140km SE de Bacau, 147km NE de Ploiesti, 157km NV de Constanta, 169km E de Brasov, 172km NE de Bucuresti, 191km S de Iasi, 192km SV de Chisinau, 211km SV de Tiraspol”, a informat Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).
Un alt cutremur a avut loc recent
Simultan, Institutul de Cercetare Naţională de Astronomie şi Geofizică din Egipt a informat că un cutremur cu magnitudinea de 6,6 s-a produs marţi dimineaţa în regiunea Mediteranei de Est şi a fost simţit până în Egipt. Institutul egiptean a adăugat că seismul s-a înregistrat la 415 kilometri depărtare de guvernoratul Damietta.
Cutremurul s-a simţit şi în Cipru, transmite dpa, care citează Centrul Seismologic European Mediteranean (EMSC), care a indicat că seismul a avut magnitudinea de 6,5, iar epicentrul s-a situat în Marea Mediterană, la circa 120 kilometri nord-vest de Limassol.
Mii de oameni au fugit pe străzi şi şi-au petrecut noaptea în aer liber
Nu există deocamdată informaţii despre eventuale victime sau pagube materiale. De asemenea, mii de oameni au fugit pe străzi şi şi-au petrecut noaptea în aer liber, potrivit postului de stat cipriot RIK.
Seismul s-a produs în jurul orei 01:00 GMT şi a fost resimţit în sudul Turciei, Israel, Egipt şi insulele elene Creta şi Rhodos, a mai relatat postul de stat.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




