În conferinţa de presă susţinută miercuri, preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat şi despre situaţia dosarului „10 august”, dar şi despre numirea Giorgianei Hosu în fruntea DIICOT. „La momentul numirii dânsei, CSM a dat un aviz negativ, societatea civilă şi magistraţii au tras un semnal de alarmă, Consideraţi că numirea doamnei Giorgiana Hosu în fruntea DIICOT, în ciuda tuturor semnalelor de alarmă care au fost trase, a fost o greşeală?”

„În primul rând, daţi-mi voie să constat că dosarul a fost întors pentru cercetări mai aprofundate, ceea ce este un lucru bun. Acum o săptămână m-a întrebat cineva ce părere am şi am spus atunci că personal mi-aş dori să se cerceteze mai în detaliu aceste lucruri.

Acum, persoana pe care aţi menţionat-o a decis retrimiterea dosarului pentru verificări mai amănunţite ceea ce mi se pare un lucru bun şi mai mult la această speţă nu am ce să spun”, a declarat Iohannis.

„Mi-aş fi dorit să nu existe acea guvernare PSD-istă care a considerat că este un lucru bun să-i bată şi să-i gazeze pe români”

Totuşi, la insistenţele jurnalistului care a întrebat dacă, în cazul în care ar putea da timpul înapoi, ar mai numi-o pe Giorgiana Hosu sau ar cere o altă nominalizare, şeful statului a venit cu un răspuns tranşant cu privire la momentul „10 august”.

„Dacă aş putea da timpul înapoi, mi-aş fi dorit să nu existe acea guvernare PSD-istă care a considerat că este un lucru bun să-i bată şi să-i gazeze pe români şi să nu se întâmplat acele abuzuri din 10 august. Dar ele s-au întâmplat, indiferent cât de mult ne dorim să nu se fi întâmplat. Important este să se facă lumină.

Dacă durează mai mult… este destul de rău că durează atât de mult, dar important pentru mine este ca adevăraţii vinovaţi să fie traşi la răspundere şi sunt convins că asta se va întâmpla. Am încredere în justiţie şi sunt convins că cei responsabili vor fi traşi la răspundere şi până la urmă asta contează”, a precizat Klaus Iohannis.