Cumulat, românii lucrează jumătate de an numai pentru a-și plăti dările către stat. Plătind numai cele mai importante datorii către stat, ca de exemplu taxele locale, impozitul pe venit sau TVA-ul, fără a mai avea ale cheltuieli, datoria ar fi achitată abia la jumătatea anului, în luna iunie.

Românii lucrează mai mult pentru stat decât pentru ei

Așadar, din 100 de lei câștigați, românii rămân, după plata celor mai importante dări către stat, numai cu 53 de lei. Mai mult, majorarea taxelor ar putea duce la o recesiune în viitorul apropiat.

„Peste 60% din ceea ce câștigăm înseamnă taxe, impozite sau TVA, astfel încât, din păcate, muncim mai mult pentru stat decât pentru noi. Din păcate, pe măsură ce taxele cresc, oamenii se adâncesc în sărăcie, iar această consecință se va traduce, într-o recesiune puternică, pe care este posibil să o urmăm în următorii doi sau trei ani”, a explicat analistul economic Adrian Negrescu pentru Antena 3 CNN.

În ceea ce privește plata taxelor și impozitelor datorate statului, România se află în partea cea mai de jos a listei țărilor europene, mai exact pe locul 21 din 28. Acest lucru înseamnă că ne plătim mai greu dările către stat.

Prin urmare, ziua de 19 iunie a fost numită „Ziua libertăţii fiscale”, aceasta fiind ziua în care am termina de plătit toate datoriile, dacă le-am achita exclusiv, fără alte cheltuieli.

Guvernul ar putea majora taxele în perioada următoare

În prezent, Guvernul Ciolacu pregătește majorarea unor taxe și impozite și introducerea unor noi taxe, cum ar fi „taxa pe lux”, ce presupune ca cetățenii români care dețin proprietăți de peste 500 de mii de euro să plătească o taxă anuală de 1% din valoarea proprietății lor, potrivit unor surse guvernamentale.

Guvernul Ciolacu ar dori să majoreze până la media europeană accizele pentru țigări și alcool, să majoreze taxele în industria jocurilor de noroc, inclusiv taxa de licențiere, pentru că este o industrie înfloritoare, în ciuda taxărilor actuale, și să taxeze băuturile răcoritoare care au în compoziția lor o anumită concentrație de zahăr, după modelul adoptat de Irlanda.

În plus, mâncarea pentru animale nu va mai beneficia de facilități fiscale. Mai exact, va crește Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) la 19%, începând din aceasta toamnă. La fel se va întâmpla și cu produsele bio și cu suplimentele alimentare. De asemenea, Guvernul Ciolacu pregătește o taxă pentru companiile care își externalizează veniturile, valoarea luată în discuție fiind de 15% pentru sumele scoase din România.