Cutremur de 4,2 grade în județul Gorj

Ieri, 18 iulie 2023, a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 4,2 grade pe scara Richter în judeţul Gorj. Seismul a avut loc la o adâncime de 8,6 kilometri, fiind urmat de două replici. Cutremurul a avut loc la ora 23:30:55.

Seismul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 16 kilometri NV de Târgu Jiu, 67 de kilometri NE de Drobeta-Turnu Severin, 70 de kilometri S de Hunedoara, 84 de kilometri S de Deva, 97 de kilometri V de Râmnicu Vâlcea, 98 de kilometri E de Reşiţa.

Potrivit informațiilor transmise de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului  (INCDFP), în cursul nopţii de ieri spre azi, în județul Gorj au mai avut loc alte două cutremure (unul cu magnitudinea de 2,7 grade pe scara Richter, altul cu magnitudinea de 2,3 grade pe scara Richter), iar alt seism a avut loc în Muntenia, judeţul Călăraşi (magnitudine de 2,6 grade pe scara Richter).

Cutremur de 2,0 grade în județul Gorj

În această dimineață, 19 iulie 2023, la ora 05:31:20, a avut loc un cutremur slab cu magnitudinea de 2,0 grade pe scara Richter în Oltenia, județul Gorj. Seismul a fost înregistrat la o adâncimea de 10.6 km.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 16km NV de Targu Jiu, 67km NE de Drobeta-Turnu Severin, 69km S de Hunedoara, 84km S de Deva, 98km E de Resita, 98km V de Ramnicu Valcea, potrivit sursei citate anterior.

Un alt cutremur a avut loc, în weekend, în zona seismică Vrancea

Vă amintim că, sâmbăta trecută, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunțat că a avut loc un nou cutremur în zona seismică Vrancea. Seismul a avut magnitudinea de 3 grade pe scara Richter și s-a produs sâmbătă dimineață, la ora locală 03:04.

Cutremurul recent, care s-a produs la o adâncime de 130,9 kilometri, a fost localizat în apropierea următoarelor orașe: Vrancea, Vrancea, Vrancea, Vrancea, Vrancea, Vrancea și Vrancea: 51 de kilometri vest de Focșani, 54 de kilometri nord de Buzău, 65 de kilometri sud de Sfântu-Gheorghe, 72 de kilometri est de Brașov și 82 de kilometri nord-est de Ploiești.