Curtea Militară de Apel Bucureşti a decis! Generalul acuzat că a sustras aproape 180.000 de euro, condamnat cu suspendare

Instanţa a mai dispus și că Iulian Cristian Gherghe, cu gradul de general – maior în rezervă, trebuie să stea 2 ani şi 6 luni sub supravegherea Serviciul de Probaţiune Ilfov, perioadă în care trebuie să frecventeze un program de reintegrare socială şi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare la Primăria comunei Cornetu sau Şcoala Gimnazială nr. 1 Cornetu.

Totuși, decizia respectivă nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

A fost trimis în judecată în iunie 2021

Iulian Cristian Gherghe a fost trimis în judecată în iunie 2021 de Parchetul General, fiind acuzat că, la data de 27 noiembrie 2018, când avea calitatea de locţiitor al şefului DGIA, şi-a însuşit, fără drept, suma de 179.470 dolari din fondurile ce aparţin acestei structuri militare, scop în care a falsificat şi folosit mai multe înscrisuri oficiale.

Banii au fost folosiţi pentru a cumpăra o casă. De asemenea, procurorii precizează faptul că prejudiciul a fost achitat în întregime în cursul urmăririi de către general, prin restituirea sumei sustrase.

„În temeiul art. 93 alin. 1 din C.pen. obligă pe inculpatul general maior (r) Gherghe Iulian-Cristian ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă”, este scris în decizia instanței.

Cum a furat din fondul de război al DGIA?

Cunoscut în lumea serviciilor secrete, Gherghe a ocupat până în urmă cu doi ani funcția de director adjunct al Direcției Generale de Informații a Apărării. Din această postură, el este acuzat că ar fi sustras din fondurile de criză de război ale instituției peste 179.400 de dolari, scop în care ar fi falsificat și folosit mai multe înscrisuri.

Timp de un an, generalul ar fi ținut banii într-un seif, iar apoi s-ar fi folosit de ei pentru a-și cumpăra un teren în Corbeanca pentru a-și construi o casă, mai spun procurorii. Prejudiciul material cauzat a fost reparat în întregime în cursul urmăririi, de către inculpat, prin restituirea sumei sustrase, potrivit Parchetului Militar CAB.

Sursă foto: Dreamstime