Cu mai puţin de opt luni înaintea alegerilor parlamentare, Merkel este interesată să arate alegătorilor că încearcă să frâneze creşterea preţurilor la energie, creştere provocată în parte şi de taxele impuse pentru a finanţa energiile regenerabile.

Luna trecută, Peter Altmaier a prezentat o serie de propuneri destinate reformării legislaţiei în domeniul energiilor regenerabile, însă propunerile sale s-au lovit de opoziţia partenerilor de coaliţie din FDP /Partidul Liber Democrat/. Fără sprijinul acestora, adoptarea unei legi înainte de alegerile din septembrie are puţine şanse de reuşită.

Joi, după o întâlnire cu miniştrii din cele 16 state federale, Peter Altmaier a declarat că a fost înfiinţat un grup de lucru în încercarea de a veni cu o propunere comună până la finele lunii martie. ‘A devenit clar că există un interes în rândul statelor federale pentru a discuta care sunt opţiunile pentru un acord’, a declarat Altmaier. ‘După întâlnirea de astăzi sunt mult mai optimist că acest obiectiv poate fi atins’, a adăugat ministrul mediului.

Ministrul energiei din landul Rhineland Palatinate, membru al partidului ecologist, a declarat şi el că există şansa ajungerii la un acord de tip ‘cel mai mic numitor comun’, adăugând însă că deocamdată planurile guvernului sunt mult prea îndepărtate de planurile partidului său.

Partidele de opoziţie, social-democraţii şi ecologiştii, ar putea bloca adoptarea legii în Bundesrat, camera superioară a parlamentului german.

Potrivit unor măsuri convenite de miniştrii economiei şi mediului, noile uzine, consumatorii individuali şi industriile cu un consum mare de energie ar urma să contribuie în egală măsură la limitarea costurilor tranziţiei la energiile regenerabile. Un purtător de cuvânt de la Ministerul Mediului a precizat că măsurile avute în vedere ar genera economii de 1,86 miliarde de euro în 2014, însă nu a oferit alte detalii.

SURSA: Agerpres