Locurile de muncă create de boom-ul energetic sunt semnificative, în mod special. În regiuni precum Bazinul Munţilor Apalași, prezenţa unora dintre cele mai bogate depozite de şist va genera o infuzie de investiţii noi şi va crea noi locuri de muncă pentru o clasă de mijloc afectată de pierderea locurilor de muncă în producţie. În industria petrolului şi a gazelor de şist, salariul mediu este aproape dublu faţă de cel oferit în alte sectoare economice.
Dar, obţinerea potenţialului maxim depinde de depăşirea provocărilor legate de infrastructură, mediu şi capital uman. Astfel, realizarea beneficiilor economice ale boom-ului petrolier şi al gazelor va necesita crearea unei noi infrastructuri şi combaterea riscurilor de mediu. Punctual, sunt necesare investiţii semnificative în infrastructură. Companiile investesc deja miliarde de dolari în noi conducte pentru a transporta petrolul şi gazele de la puţuri la rafinării şi la consumatori, potrivit aceluiași raport.
Timp de decenii, SUA a transportat importurile de petrol din Golf la rafinăriile din interiorul ţării, mergând de la sud la nord. Dar acum, creşterea producţiei interne înseamnă că petrolul extras din locaţii îndepărtate din Canada şi Dakota de Nord trebuie transportat de la nord la sud. Reţeaua de conducte existente va trebui reconfigurată pentru a deservi noile centre de producţie din interiorul ţării. Pe măsură ce producţia internă de petrol şi gaze depăşeşte capacitatea conductelor, căile ferate compensează restul.
Transporturile feroviare de petrol au screscut de la doar 9.500 vagoane de petrol brut în 2008 la peste 200.000 vagoane în 2012. Volumul de petrol brut şi produse din petrol transportate pe calea ferată a crescut cu 46% între 2011 şi 2012. În Dakota de Nord, circa 75% din petrolul brut este transportat pe cale rutieră către vagoanele de cale ferată, transporturile fiind astfel vulnerabile la accidente şi condiţii meteorologice.
Din datele raportului McKinsey mai reiese că Statele Unite ar putea deveni un exportator important pe acest segment, însă o astfel de mişcare necesită construcţia unor terminale de export. Din mai 2013, circa 20 de proiecte de terminale de export sunt în curs de revizuire în cadrul Departamentului de Energie. Alte două au fost aprobate.
Pe termen mediu, sunt necesare investiţii suplimentare în valoare de 1,2 trilioane de dolari până la 1,4 trilioane de dolari în infrastructură pentru a exploata din plin această oportunitate. Aproape un trilion de dolari din investiţii este necesar în infrastructura din amonte pentru a susţine forarea, extracţia şi colectarea. Potrivit aceluiași raport, fiecare puţ necesită circa 5 milioane până la 7 milioane de dolari şi aproximativ 30.000 până la 40.000 de noi puţuri sunt aşteptate să devină funcţionale.
În ceea ce privește România, din datele preluate de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) de la EIA (n.r. – agenţia administraţiei americane pentru informaţie în domeniul energiei), reiese că țara noastră ar avea rezerve recuperabile de gaze de şist de 1.444 miliarde de metri cubi, clasându-se pe locul al treilea în Europa, după Polonia şi Franţa.
Cu un așa potențial, era doar o chestiune de timp pentru compania americană Chevron să obțină acordul de mediu pentru amplasarea sondelor de foraj de explorare a gazelor de șist în trei perimetre din județul Vaslui. Decizia a fost luată relativ recent, de către Comitetul de Analiză Tehnică din cadrul Agenției de Protecție a Mediului (APM) Vaslui, la scurt timp după ce premierul Victor Ponta a declarat că „nu are dubii privind gazele de șist, mai ales că aduc investiții de 300 milioane de euro în România doar în acest an“.
Nu e de mirare că acest aspect este menționat în programul național de investiții. „Vom susține în continuare investițiile Chevron pentru explorarea de noi resurse neconvenționale, urmând ca la momentul 2017-2018, când se va confirma sau nu existența acestor resurse, să luăm decizia privind partea de exploatare, cu respectarea celor mai înalte standarde de mediu, la nivel european, pentru că UE a avansat foarte mult în această direcție“, a spus premierul, la prezentarea planului.
Altfel, în zece ani, România speră să scape de importul de gaze; în prezent, 70% din consumul total este asigurat din producția internă, restul din import. Practic, producţia internă de gaze naturale este asigurată de Romgaz şi Petrom, care acoperă câte o treime din consum.


Te-ar putea interesa și: