Potrivit specialiștilor EuroGsm, pentru a realiza fotografii reușite, camera foto a telefonului trebuie să aibă o diafragmă cât mai mare, pe lângă rezoluția mare, exprimată în megapixeli (MP), pentru a capta cât mai multă lumină – și implicit informație – într-un timp cât mai scurt.

Astfel, câteva modele sunt recunoscute pentru captarea imaginilor de calitate. Printre acestea se numără Nokia Lumia 1020, cu o cameră foto de 41 MP și un senzor mărit până la dimensiunea de 1/1,5’’. În plus, acest telefon are o viteză de reacție foarte bună și dispune de un flash cu LED și Xenon, pentru a realiza cele mai bune fotografii chiar și în condiții de lumină slabă. Un alt telefon ideal pentru realizarea de fotografii este și Samsung Galaxy K Zoom, cu o cameră de 20 MP, senzor 1/2,3’’ și zoom optic cuprins între 24-240 mm, caracteristici apropiate de cele ale aparatelor de fotografiat profesionale.

„Pasionații de aventură și vizionare în 3D au la dispoziție telefonul LG Optimus 3D, cu o cameră duală de 5 MP care compune și procesează fotografiile astfel încât să poată fi urmărite cu ochelari 3D, oferind impresia de obiect real chiar pe ecranul telefonului sau al televizorului”, a precizat Bogdan Beleiu – ThePhoneGeeks.

Fotografii și mai bune, cu ajutorul aplicațiilor

În funcție de momentul în care este captată imaginea sau unghiul din care aceasta este realizată, capacitatea camerei foto a telefonului mobil poate fi insuficientă pentru a realiza o fotografie bună. Soluția o reprezintă aplicațiile prin care performanțele camerei telefonului pot fi îmbunătățite.

O astfel de aplicație este Google Camera, care captează imagini rapid și simplu, iar focalizarea se realizează într-un timp scurt. Modurile creative Sphere, Lens Blur și Panorama permit realizarea de fotografii de tip Fisheye sau 360°. În ceea ce privește cerințele de sistem, aplicația poate fi instalată pe dispozitivele cu Android care utilizează minim versiunea Kit Kat 4.4.

„O altă aplicație de acest tip este Camera ZOOM FX, ce permite efectuarea fotografiilor sub mai multe setări: Action Shot, Stable Shot, cu filtre, colaj de poze sau compunere. De asemenea, dispune și de spectaculoasa funcție Time Lapse, prin care sunt capturate mai multe instantanee în cateva minute, urmând ca acestea să compună un scurt clip video”, a adăugat Bogdan Beleiu.

O aplicație mai complexă, ce dispune de stocare în cloud și oferă posibilitatea de a realiza albume și diverse efecte în fotografii, este Camera360 Ultimate, care include și nenumărate funcții pentru camera foto, printre care Effect Cam, Selfie Cam, Funny Cam sau Color-shift Cam.

În cazul în care calitatea fotografiilor încă nu este satisfăcătoare, aplicațiile de procesare și prelucrare a imaginilor reprezintă un instrument util. Magic Effects Studio Camera este o aplicație de editare foto performantă ce poate fi utilizată cu ușurință în crearea mai multor efecte fotografice și corectarea luminozității sau contrastului imaginii. O aplicație similară este Camera Effects, prin care fotografiilor li se pot adăuga diverse modele de rame, și care permite trimiterea fotografiilor editate către prieteni, pe e-mail sau prin intermediul rețelelor de socializare.

De asemenea, iubitorii de fotografii retro au la dispoziție aplicația XNRetro, care îi ajută să se apropie cât mai mult de acest efect. Fotografiile vintage pot fi realizate ușor cu ajutorul setărilor predefinite și pot fi partajate pe Facebook, Twitter sau Instagram.