Faţa ovală, cu ochii mari cât două ceşti de cafea espresso, este luminoasă şi fără riduri. Nasul uşor alungit, buzele cărnoase şi piatra rotundă din ureche îţi evocă în memorie „fata cu cercelul de perlă“ a lui Vermeer.
E tot atât de tânără ca şi protagonista capodoperei olandeze, iar Moş Crăciun îi va oferi anul acesta, probabil, cel mai frumos cadou din viaţa ei: patru ani de mandat la Camera Deputaţilor. Valoarea nu aşteaptă numărul anilor, pare să-şi fi spus Liviu Dragnea de la PSD în clipa în care s-a hotărât să-şi propulseze secretara de 23 de ani pe listele candidaţilor partidului pentru camera secundă a Parlamentului. Este evident că mişcarea ilustrului pesedist este o greşeală enormă. În primul rând, o greşeală de comunicare. Marea provocare a secolului nostru o reprezintă pentru mediul de afaceri comunicarea cu clienţii.
Mari corporaţii au dovedit că au dificultăţi majore în a-şi menţine statutul şi că sunt oricând supuse riscului de a intra într-o spirală descendentă cu destinaţia faliment. Nokia sau Sony sunt două exemple cât se poate de concludente. Ambele au intrat în vrie pentru că au pierdut contactul cu propriii lor clienţi. Au fost arogante şi s-au înşelat în credinţa că milioanele de cumpărători ai produselor lor vor dansa după cum cântă orchestrele dirijate de nişte CEO rămaşi cu mintea în secolul trecut. Ce s-a schimbat? A venit peste noi internetul.
A ieşit din calculatoarele pe care le foloseam la birou şi ne-a intrat în case, s-a băgat cu noi în pat pe tablete şi ne însoţeşte în fiecare secundă prin telefoanele mobile. Iar cotropitorul acesta modern face un lucru incomparabil cu oricare altă invenţie din istoria omenirii: oferă putere maselor! Într-un seminar despre comunicare la care am participat se vorbea despre conceptul de comunicare 365 care înlocuieşte vechiul concept de comunicare 360.
În fapt, cifrele arată, printr-o analogie simpatică, necesitatea trecerii de la comunicarea prin mijloace mass-media clasice (TV, radio, presă scrisă – 360 de grade, respectiv ideea de mesaj consecvent şi repetat pe toate canalele) la comunicarea prin intermediul internetului şi al platformelor de comunităţi sociale (365 de zile, respectiv ideea necesităţii de a menţine o comunicare permanentă cu targetul vizat). Diferenţa majoră dintre cele două tipuri de a dialoga cu publicul este dată de posibilitatea reală a maselor de a cere răspunsuri clare la probleme specifice. Până acum, corporaţiile (inclusiv partidele politice care constituie în fapt nişte organizații foarte pragmatice al căror scop principal este obţinerea de profituri pentru membri şi susţinători) au putut să transmită mesaje maselor şi apoi doar să se pretindă interesate de feedbackul acestora.
Odată cu internetul, comunicarea a devenit bidirecţională. Oamenii vor să comunice ce doresc, ce observaţii sau plângeri au de făcut şi să primească răspuns. Cine nu reuşeşte să ţină pasul cu acest fenomen şi să-şi adapteze comportamentul la dorinţele (subliniez, e vorba despre dorinţe, nu despre nevoi!) publicului, se află pe toboganul spre faliment.
Domnişoara Cătălina Ştefănescu este, poate, un bun om politic. Indiferent de calităţile sale – cunoscute numai în spațiul intim al domnului Dragnea – ea nu constituie însă un mesaj bun pentru clienţii domnului secretar general al PSD: alegătorii. Aroganţa corporaţiei politice de a crede că poate să bage pe gâtul clienţilor orice produs şi practica de a comunica doar din patru în patru ani, şi atunci mai mult prin intermediul găleţilor de plastic oferite cadou electoral va duce sigur la faliment. Politica este un business de comunicare. Sunt convins că viitorul Facebook al acestui domeniu este deja născut şi va fi în minţile tuturor peste încă patru ani. Timp în care domnul Dragnea de la PSD va deveni doar un bătrânel la vârsta pensionării politice, în cel mai bun caz.
Claudiu Șerban,
director editorial Capital