Se spune că atunci când dormim pe o parte, creierul „se curăță” mai bine, eliminând toxinele cardiovasculare, pulmonare și cerebrale. Potrivit Glam.com, doar 10% dintre oameni dorm pe spate. Această poziție a somnului, în care coloana vertebrală este dreaptă, poate ajuta la un somn mai odihnitor și s-ar putea să ne scape de durerile de spate sau de gât pe care le avem, de obicei, dimineața.

De ce este cea mai bună opțiune când vine vorba de somn

„Există câteva poziții de dormit care, în general, sunt considerate mai bune decât altele pentru sănătate”, spune Robert Pagano, co-fondator al Sleepline, un site de recenzii privind produsele pentru somn. ”Dormitul pe spate, cu brațele lângă corp, este una dintre opțiunile cele mai bune”, spune acesta. Explicația este una cât se poate de simplă: dormind pe spate, coloana vertebrală rămâne aliniată corectă.

Dormitul pe burtă aduce dureri de gât sau de spate

Multe dureri cu care ne trezim dimineața rezultă din alinierea greșită a coloanei vertebrale în urma unei poziții incomode, care creează puncte de presiune în jurul corpului, în special asupra spatelui, umerilor și gâtului. În schimb, dormitul pe burtă este considerată cea mai proastă poziție, deoarece poate aduce dureri de gât sau de spate.

„Este cea mai proastă poziție de dormi pentru că așa e cel mai dificil să menții coloana vertebrală în alinierea corectă”, spune Harris. Indiferent de poziția lor, picioarele vor pune presiune pe partea inferioară a spatelui. În plus, riscăm să antrenăm o tensionare a mușchilor deglutiției, ai traheii și o presiune asupra cutiei toracice, ceea ce poate provoca dificultăți respiratorii.

Pe spate evităm arsurile stomacale și relaxăm gâtul și coloana vertebrală

Se pare că cea mai bună poziție pentru a dormi este cea pe spate, deoarece vine cu o serie de beneficii. Dar, dacă sunteți însărcinată, sforăiți sau aveți apnee în somn, cel mai bine ar fi să dormiți pe o parte. Doar 10% la sută dintre oameni dorm pe spate, deși aceasta este cea mai bună poziție pentru a lăsa corpul să se odihnească. Ne permite să evităm arsurile stomacale și să relaxăm gâtul și coloana vertebrală.

Putem să „ne antrenăm” să dormim pe spate

Medicii spun că e posibil să ne „antrenăm” să dormim pe spate, punând de o parte și de alta a corpului câte o pernă, iar una sub genunchi, care să ne împiedice să ne întoarcem în somn. Asta pentru că se întâmplă rar ca cineva „să doarmă neîntors”.

În plus, dormitul pe spate poate ameliora simptomele răcelii, cum ar fi congestia, deoarece promovează drenajul sinusurilor. Poziția nu este recomandată însă persoanelor care sforăie sau au apnee în somn.