Pe măsură ce temerile privind o recesiune, dar și tensiunile geopolitice tulbură orizontul economic global, sectorul serviciilor financiare se pregătește pentru un an 2023 dificil.

Liderii din industrie vor avea de lucru în următoarele luni, iar mai mulți experți SAS, lider global în analytics, au pregătit o serie de predicții cu privire la ce poate urma pentru clienții finali, pentru instituțiile financiare, dar și pentru entitățile care le protejează pe acestea, se arată într-un comunicat de presă remis, luni, 27 februarie, de către SAS.

Revenirea la predictibilitate și dezvoltarea unei noi relații cu clienții

Anthony Mancuso, director al departamentului Risk Solutions Consulting din cadrul SAS, estimează că 2023 ar urma să nu fie un an al haosului, ci unul în care predictibilitatea va reveni, într-o oarecare măsură. „Impactul economic al pandemiei era de așteptat să existe în diverse forme: cerere crescută în economie, dificultăți în piața muncii și obstacole în lanțurile de aprovizionare. Acești factori, apăruți concomitent, au afectat inflația, astfel că mai multe bănci centrale s-au văzut nevoite să crească dobânzile cheie, ca răspuns evident în fața acestei amenințări.

Ne așteptăm să vedem, în continuare, o volatilitate ridicată a pieței, pe măsură ce economiile din întreaga lume încearcă să revină la un curs normal după pandemie. Aspectele care vor face diferența în 2023 vor fi scenariile robuste de analiză, monitorizarea în timp real sau aproape în timp real a piețelor și agilitatea organizațională, în general”, precizează Anthony Mancuso, conform sursei menționate anterior.

În paralel, Stu Bradley, Senior Vice President al departamentului Fraud and Security Intelligence din cadrul SAS, este de părere că abilitatea companiilor de a lua decizii privind întregul ciclu de viață al relației cu clienții va deveni un factor decisiv în competiția pentru acumulare și retenție a consumatorilor de produse și servicii.

„Gândiți-vă la decizii holistice privind riscurile, frauda și marketingul, toate într-o singură arhitectură ce creează o experiență exclusivă pentru clienți, una care poate face diferența între o companie și competitorii săi. Estimez că o accentuare a pierderilor de pe urma fraudelor, dar și tendința de automatizare vor motiva apariția unei guvernanțe centralizate în detrimentul soluțiilor disparate. Totodată, mă aștept ca abilitățile de luare a deciziilor să fie consolidate, în întregul parcurs al unui client alături de o companie”, a arătat Stu Bradley.

De la ‘firme zombie’ la progrese continue în zona ESG

„Creșterea dobânzilor și aprecierea dolarului american semnalează dificultăți cu privire la datoria suverană ajunsă la cote maxime, dar și față de instabilitatea continuă în zona geopolitică. 2023 ar putea fi anul în care mai multe state ajung în punctul în care nu își mai pot plăti datoriile suverane, în timp ce provocările cauzate de lichiditate de pe piețele trezoreriilor ar putea duce la prăbușiri rapide, exacerbând astfel fragilitatea pieței”, consideră Stas Melnikov, Head of Risk Portofolio în cadrul SAS.

Acesta mai spune că „acești factori simultani vor duce la o recalculare economică, mai ales în cazul așa-numitelor ‘firme zombie’, care nu produc suficient profit pentru a-și acoperi datoriile. Astfel de companii vor avea mari dificultăți, deoarece împrumuturile devin mai scumpe, dar și mai dificil de obținut. Firmele care nu-și pot asigura un rulaj al capitalului vor risca să intre în faliment; cele care vor supraviețui vor fi cele care pot prioritiza calitatea veniturilor și sustenabilitatea fluxului financiar în defavoarea creșterilor continue.”, se precizează în comunicatul de presă.

Cu toate că într-un scenariu al tulburărilor economice, ar fi de așteptat ca instituțiile financiare să renunțe la inițiativele ESG (mediu înconjurător, sociale și de guvernanță) pe care și le-au asumat, „semnalele arată că majoritatea băncilor cel puțin păstrează direcția, iar altele accentuează aceste eforturi. În mod clar, liderii acestor instituții sunt conștienți de oportunitățile de consolidare a rezilienței pe termen lung aduse de aceste investiții.

ESG devine o ‚Stea a Nordului’, iar băncile care se ghidează după aceasta și care fac cele mai mari progrese la acest capitol vor beneficia, ulterior, și de o încredere și loialitate sporită din partea clienților”, explică Alex Kwiatkowski, Director of Global Financial Services în cadrul SAS, arată sursa citată.

Refugiul infractorilor în criptomonede și accelerarea implementării soluțiilor cloud

Dan Barta, Principal Enterprise Fraud și Financial Crimes Consultant pentru SAS, este de părere că monedele virtuale vor continua să fie populare, chiar dacă ar putea fi din ce în ce mai atent monitorizate de către autorități. „Infractorii vor continua să se bazeze pe crypto pentru a-și ascunde activitățile ilicite și pentru a spăla bani, astfel că instituțiile competente și legiuitorii vor trebui să-și îmbunătățească abilitățile de înțelegere a domeniului monedelor virtuale, pentru a avea o putere de combatere mai mare, mai rapidă și mai precisă a traficului de persoane, de droguri, a spălării de bani și a altor infracțiuni.”

Legăturile complexe și în continuă schimbare în privința factorilor de risc duc la limită sistemele de management clasice ale instituțiilor financiare. „Băncile se vor vedea nevoite să-și îmbunătățească sistemele pentru a putea înlocui orice verigă slabă. Cloud-ul și durata de implementare a soluțiilor vor deveni din ce în ce mai importante, pe măsură ce instituțiile financiare încearcă să acopere ‘crăpăturile’ care apar în sisteme, înainte să-și asume schimbări majore ale acestora”, arată Martin Zorn, Managing Director al departamentului Risk Research and Quantitative Solutions al SAS, conform comunicatului de presă.