Ministrul Cseke Attila a declarat că toate primăriile din România, inclusiv Primăria Capitalei, ar trebui să se implice mai mult în programul de consolidări.

„În ceea ce priveşte situaţia locatarilor, eu am avut această discuţie şi săptămâna trecută, la Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, atunci când am fost să discutăm o altă problemă care a apărut la nivelul Capitalei. Am avut o discuţie cu domnul primar general şi cu echipa dânsului de specialişti. Primăria generală şi toate primăriile din ţară trebuie să se implice mult mai mult în abordarea acestei probleme. Documentaţiile trebuie întocmite mai rapid. Astăzi statul acordă finanţări pe proceduri care până acum nu au fost posibile, proceduri mult mai simple, mult mai eficiente. Relaţionarea dintre primărie, indiferent unde ar fi ea, şi asociaţiile de locatari şi proprietarii apartamentelor din aceste blocuri de locuinţe trebuie să fie foarte, foarte strânsă. Primăria trebuie să meargă în jos, să caute, să vorbească cu asociaţiile de proprietari”, a spus ministrul, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

Ministrul Dezvoltării a adus în discuție experienţa avută în cadrul programului „Valul renovării”.

„Acelaşi lucru trebuie făcut şi la acest program de consolidare de risc seismic, pentru că eu cred că marea majoritate a comunităţilor locale şi a societăţii şi a persoanelor fizice sunt responsabile şi, din moment ce statul acordă această finanţare 100%, vor fi de acord cu înscrierea în program şi consolidarea de risc seismic a clădirii respective”, a declarat el.

290 de solicitări de consolidări de clădiri publice şi blocuri de locuinţe

Nu în ultimul rând, șeful de la Dezvoltare a mai spus că în cadrul programului de consolidare finanţat de la bugetul de stat, apelul de proiecte este deschis până pe 20 februarie. Până în prezent au fost înregistrate în platformă 290 de solicitări de consolidări de clădiri publice şi blocuri de locuinţe.

„Vom face o evaluare, vom închide programul cu toate proiectele eligibile şi va depinde numai şi numai de primăria care este beneficiarul lucrării respective. Cei care vor aduce mai repede documentaţia tehnico-economică necesară vor încheia imediat contract de finanţare cu Ministerul Dezvoltării. Nu există nicio piedică din punctul nostru de vedere, dar trebuie o conlucrare mult mai strânsă şi mult mai rapidă între primării şi asociaţiile de proprietari”, a precizat el.

Întrebat dacă există informaţii conform cărora firme turceşti „cu probleme” ar fi edificat construcţii şi în România, Cseke Attila a precizat că acest aspect urmează să fie verificat.

„Domnul prim-ministru a dispus, în cadrul şedinţei pe care am avut-o înainte de şedinţa de Guvern, să facem aceste verificări şi le vom face. Din moment ce avem situaţii care pot fi făcute, evident, publice, vă vom comunica. Astăzi nu am această situaţie”, a spus ministrul.