Participarea CSDR la consultările politice privind măsurile fiscale

Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR), membră a Confederației Europene a Sindicatelor (ETUC) și a Confederației Internaționale a Sindicatelor (ITUC), confederație reprezentativă la nivel național, a participat, la solicitarea partidelor politice PSD și USR, precum și a Comisiei pentru muncă din cadrul Camerei Deputaților, la discuții privind măsurile fiscale ce urmează a fi adoptate de viitoarea coaliție politică ce va guverna România, într-un context de profundă criză socială și economică.

Sindicatele, folosite din nou ca țap ispășitor

Constatăm cu stupoare și dezamăgire că, și de această dată, ca și în guvernările anterioare, factorul politic dorește „scoaterea castanelor din foc” cu mâna sindicatelor, a lucrătorilor din domeniul bugetar, a pensionarilor și a angajaților din sectorul privat.

Ne exprimăm îngrijorarea că măsurile fiscale propuse și discutate în comisiile de la Palatul Cotroceni vor genera un adevărat „jihad fiscal”, care va conduce la o gravă instabilitate la nivel național. Reducerea cheltuielilor bugetare prin restructurări de personal și blocarea serviciilor publice nu reprezintă o soluție viabilă.

Problema reală nu constă în numărul lucrătorilor din sistem, ci în risipa banului public, clientelismul politic și cheltuielile populiste și ineficiente – toate acestea contribuind la degradarea serviciilor publice și la pierderea încrederii angajaților.

bani lei cash numerar
SURSA FOTO: Dreamstime

Presiunea asupra lucrătorilor afectează întreaga economie

Este inacceptabil ca povara bugetară să fie pusă pe umerii angajaților publici, ai lucrătorilor și cetățenilor de rând, în timp ce politicienii rămân nevătămați. A afecta veniturile nete ale lucrătorilor înseamnă a exercita o presiune suplimentară asupra economiei, prin scăderea cererii interne și accentuarea vulnerabilităților sociale.

În actualul context, este necesară o reașezare corectă a sarcinilor fiscale între capital (angajatori) și muncă (lucrători). România nu mai poate continua cu soluții de fațadă și politici care protejează privilegiații și sacrifică lucrătorii.

Este nevoie de o schimbare de paradigmă, care nu poate avea loc fără un dialog social tripartit, echitabil și deschis între sindicate, patronate și partidele politice aflate la guvernare.

Președinția României trebuie să asculte și vocile muncii

Constatăm cu regret că Președinția României ignoră vocile societății – ale sindicatelor și ale cetățenilor de rând – purtând discuții exclusiv cu mediul de afaceri și cu organizațiile patronale, ignorând complet marile confederații sindicale, transmite CSDR.

Funcția prezidențială nu este una a dialogului preferențial, ci o funcție constituțională, cu rol de mediere și echilibru între puterile statului, între stat și societate. Președinția României trebuie să fie un actor activ în reconstrucția încrederii și a păcii sociale.

Este momentul ca sindicatele, patronatele și Guvernul României să se așeze la aceeași masă și să construiască un pact social care să scoată România din criză, fără a sacrifica drepturile și bunăstarea celor mulți. Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR) nu va susține nicio reducere a numărului de lucrători și a veniturilor salariale ale acestora!