Românii cu pensii peste 3.000-4.000 ar putea plăti contribuții la CNAS
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horațiu Moldovan, a anunțat că, până la sfârșitul lunii iunie, va propune Executivului un plan pentru eficientizarea cheltuielilor.
În prezent, cei de la CNAS se gândesc la lărgirea bazei de contribuţie la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS). Sunt anumite categorii care ar merita să fie incluse nu pentru că se constituie în venituri suplimentare la FNUASS, ci pentru că este corect din punct de vedere social, „este corect faţă de noi înşine, unii faţă de alţii”, a precizat Horațiu Moldovan. De exemplu, anumite categorii de co-asiguraţi. Anumite pensii peste o anumită valoare, (…) la cele mari şi foarte mari, peste 3.000-4.000 lei, a spus el.
Potrivit spuselor sale, prin extinderea bazei de contribuţie la FNUASS doar la aceste categorii, s-ar putea face „minuni cu medicamentele”. Ar putea crește limita bugetară care este alocată pentru contractele cost-volum, cost-volum-rezultat, care este în momentul de faţă la 6 miliarde şi avem nevoie pe real de 8 miliarde.
„Am putea să ne gândim la noi mecanisme, pentru că acum avem o anumită finanţare în pachetul de bază. Am putea să ne gândim la noi mecanisme în ceea ce priveşte decontarea în pachetul de bază, la nivel de medic de familie, la nivel de ambulator de specialitate, la nivel de spital. Am putea să ne gândim la o plată corectă şi la o sustenabilitate reală a cheltuielilor spitalelor.
(…) Noi plătim mai multe influenţe salariale în momentul de faţă pentru spitale decât plătim pentru serviciile pe care le prestează spitalele, pe spitalizare continuă şi spitalizare de zi. În felul acesta, fără nicio rezervă spun, că nu se încurajează munca. Adică, unele spitale care nu sunt performante stau liniştite pentru că le este asigurată cheltuiala de personal, fără ca managerii să fie preocupaţi de performanţă, de a atrage pacienţii”, a explicat el.
CNAS crede că trebuie regândit tariful pe caz ponderat
Preşedintele CNAS crede că trebuie regândit tariful pe caz ponderat, iar influenţele salariale trebuie incluse în acest tarif.
În opinia sa, există loc pentru îmbunătățiri în modul în care sunt aplicate mecanismele financiare prin care statul plătește pentru medicamente, cum ar fi price sharing (împărțirea costurilor), clawback (taxa plătită de producători statului), cost-volume (plata în funcție de volumul de medicamente achiziționat) și cost-volume-rezultat (plata condiționată de rezultatele tratamentului).
În prezent, se discută despre introducerea unor metode prin care statul să poată evalua mai bine eficiența tratamentelor atunci când plătește pentru ele, adică să ia în considerare rezultatele clinice, nu doar costul și cantitatea. De asemenea, spune el, trebuie regândite regulile de stabilire a prețurilor medicamentelor și cele de rambursare, astfel încât să se țină cont și de eficacitatea tratamentelor pentru pacienți, nu doar de criterii financiare.
Horaţiu Moldovan a menţionat că, în viitor, va fi analizată şi varianta unor asigurări complementare de sănătate pentru cei ce duc o viaţă nesănătoasă.
„În ceea ce priveşte mecanismele de price sharing, clawback, cost-volume şi cost-volume-rezultat, este un loc în care putem să eficientizăm. (…) Discutăm despre posibile mecanisme prin care să încercăm să cuantificăm în aceste plăţi pe care le facem pe cost-volume şi anumite elemente de eficacitate clinică.
(…) Să regândim mecanismul de pricing a medicamentelor, să regândim mecanismul de rambursare, inclusiv din această perspectivă a mecanismului cost-volume şi cost-volume-rezultat, pentru a include anumite elemente de rezultat clinic.”